În actuala situaţie, la acest summit există o şansă bună de a evita riscul escaladării războiului şi de a lua o decizie responsabilă privind perspectiva de aderare a Ucrainei, a subliniat Szijjarto, potrivit unui comunicat emis de ministerul său.
Cel mai important lucru pentru Ungaria este reafirmarea deciziei clare anterioare a NATO, conform căreia organizaţia militară nu este implicată în conflictul armat din Ucraina şi va face tot posibilul pentru a împiedica escaladarea acestuia, a spus ministrul ungar la sosirea la summit.
„Este extrem de important pentru noi, cei care trăim în vecinătate, pentru că, dacă un război escaladează, el este o ameninţare în primul rând pentru vecinătatea geografică, nu pentru ţările aflate la sute sau mii de kilometri distanţă”, a atras atenţia Szijjarto.
„În acest context trebuie să examinăm toate celelalte chestiuni, inclusiv relaţia viitoare între NATO şi Ucraina, de exemplu”, a adăugat el. În legătură cu aceasta, Szijjarto a subliniat că există o tabără care în ultima vreme a susţinut cu tărie că Kievul ar trebui să primească de data aceasta un program clar referitor la aderare, în timp ce alţii gândesc responsabil şi au îndemnat tot timpul la prudenţă.
„Aceasta a fost şi poziţia noastră, cu care am fost singuri în forumurile deschise, cel puţin pentru o vreme, dar în spatele uşilor închise această poziţie a fost împărtăşită de mulţi alţii. Dintre aceştia, în ultima vreme, au ieşit câţiva la lumină şi a reieşit că mulţi gândesc mai responsabil în legătură cu această problemă decât s-ar fi părut înainte”, a observat ministrul ungar.
„În mod evident, admiterea în NATO a unei ţări aflate în război nici nu poate intra în discuţie (…) Acest lucru ar însemna o ameninţare imediată de război pentru întreaga alianţă”, a avertizat el.
Szijjarto consideră că există o şansă bună de a se lua o decizie responsabilă în acest sens, întrucât proiectul documentului final al summit-ului nu include nicio dată concretă pentru aderare, practic se face referire la declaraţia aprobată la Bucureşti, în 2008, care prevede că „Ucraina ar putea deveni membră a NATO la un moment dat, în viitor, dacă va fi cazul”.
El a subliniat că programele anuale ale Ucrainei vor fi evaluate de miniştrii de externe ai statelor membre şi că NATO nu este doar o alianţă militară, ci şi una bazată pe valori, aşadar aceste aspecte vor fi luate şi ele în considerare în procesul aderării.
O asemenea valoare importantă este, de exemplu, protecţia drepturilor minorităţilor naţionale, ceea ce reprezintă, de asemenea, o aşteptare vizavi de Ucraina, iar Ungaria va acorda o atenţie deosebită acestui aspect, care va juca un rol important în elaborarea poziţiei guvernului, a atenţionat ministrul ungar.
El a salutat faptul că proiectul actual al declaraţiei finale formulează clar faptul că Ucraina poate fi invitată la un moment dat în viitor dacă îndeplineşte condiţiile, adică „nu se ia niciun fel de angajament” fără îndeplinirea acestor condiţii.
„Aşa cum stau lucrurile acum, există o şansă bună de a evita o decizie absolut iresponsabilă, de a evita o decizie care ar implica un risc uriaş de escaladare a războiului (…) Dacă proiectul de text nu va fi modificat în următoarele câteva ore, cred că summit-ul NATO se poate încheia într-o notă liniştitoare, vom fi reuşit să evităm cea mai periculoasă şi iresponsabilă decizie”, a concluzionat ministrul ungar de Externe.