Ponta: „Libertatea de circulaţie în UE nu poate fi limitată. Aici sunt în dezacord cu David Cameron”

Premierul Victor Ponta consideră că "libertatea de circulaţie" în cadrul UE "nu poate fi limitată", subliniind că asupra acestui aspect este "în dezacord" cu primul-ministru britanic David Cameron, conform unei declaraţii transmise presei străine şi citată de agenţia AFP.
Economica.net - sâm, 30 nov. 2013, 10:26
Ponta:

„Libertatea de circulaţie nu poate fi limitată, asupra acestui aspect sunt în dezacord cu domnul Cameron”, a declarat Ponta, conform agenţiei AFP.
„Înţeleg preocupările exprimate de presa britanică (…), dar astfel de temeri nu pot fi utilizate pentru a genera sau a justifica abuzuri ori discriminări faţă de cetăţeni europeni”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta declara vineri că este de acord cu declaraţia omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condiţiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că şi în România sunt beneficiari ai sistemului social care au „Mercedes şi vilă”. Premierul român a subliniat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele şi impuse condiţii mai severe în acest domeniu. „De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României”, a explicat Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.

Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate ţările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii UE. „Nu există reguli pentru români sau pentru bulgari sau pentru austrieci sau pentru italieni, există reguli pentru toţi cetăţenii UE. Liberatea de mişcare a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale UE şi nu există principii pe care le respectăm şi altele nu”, a conchis Ponta.

Premierul britanic, David Cameron, a propus o serie măsuri dure împotriva aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat. Cameron a făcut aceste declaraţii în contextul în care Marea Britanie ar trebui să elimine, din ianuarie 2014, toate restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii. Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a transmis autorităţilor de la Londra că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a pieţei unice.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...