Timişoara ar putea avea o linie de metrou

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că oraşul ar putea avea o linie de metrou care să lege gara de aeroport.
Economica.net - Dum, 01 dec. 2013, 09:14
Timişoara ar putea avea o linie de metrou

Robu susţine că a prezentat această idee la Barcelona, unde a fost încurajat să o ducă mai departe, iar apoi, la Karlsruhe, a văzut că municipalitatea tocmai a început un proiect de mutare a liniilor de tramvai în subteran, scrie tion.ro.
„Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu.

Ulterior, în locul actualei linii de cale ferată ar urma să existe un teren disponibil de 8 kilometri lungime.
El a precizat că o altă soluţie ar fi mutarea liniei de cale ferată în afara oraşului, însă, peste câţiva ani, problema va reveni din cauza extinderii oraşului.

„Mai este posibilitatea să duci linia în afara oraşului. O ducem acum în afara oraşului, iar peste câţiva ani va fi iar în mijlocul aglomerării urbane”, a mai declarat Robu, mai scriu jurnaliştii de la tion.ro

Primarul a mai spus că acest proiect se va regăsi în portofoliul municipiului Timişoara pentru perioada 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Ce program au Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank, UniCredit, OTP, Intesa și ceilalți creditori în perioada sărbătorilor
Ce program au Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank, UniCredit, OTP, Intesa și ceilalți creditori în perioada sărbătorilor
Majoritatea sucursalelor bancare vor fi închise în ziua de Craciun și pe 1, 2, 6 și 7 ianuarie, iar în celelalte zile programul va fi redus. Excepție vor face unitățile care se află în......
După centrala nucleară de la Cernavodă, și centrala Petrom de la Brazi va furniza energie electrică Republicii Moldova. Presiune mare peste Prut
După centrala nucleară de la Cernavodă, și centrala Petrom de la Brazi va furniza energie electrică Republicii Moldova. ...
Republica Moldova ar urma să își asigure mare parte din consumul de energie electrică din România, după 1 ianuarie ...
Se închid peste 30 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare şi bulgare la 1 ianuarie, ca urmare a intrării depline a României în Schengen
Se închid peste 30 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare şi bulgare la 1 ianuarie, ca urmare a intrării depline ...
La 1 ianuarie guvernul închide definitiv 33 de puncte de trecere a frontierei româno-ungare, româno-bulgare, precum şi ...
Fostul președinte american Bill Clinton spitalizat cu febră la 78 de ani
Fostul președinte american Bill Clinton spitalizat cu febră la 78 de ani
Fostul preşedinte american Bill Clinton, în vârstă de 78 de ani, a fost internat luni în spital la Washington cu febră, ...