ROCA Industry l-a numit pe Ștefan Szitas în funcția de COO

ROCA Industry, primul holding românesc de companii de materiale de construcții, parte din portofoliul ROCA Investments, anunță recrutarea lui Ștefan Szitas, care s-a alăturat echipei de management a holdingului în rolul de Chief Operating Officer (COO) începând cu luna mai a acestui an.
Ion Dobreanu - mie, 12 iul. 2023, 16:29
ROCA Industry l-a numit pe Ștefan Szitas în funcția de COO

Ștefan Szitas deține o experiență de peste 16 ani în domenii precum producție și distribuție de materiale de construcții la nivel european, dezvoltare și implementare de strategie logistică în domeniul petrol și gaze în Europa de Est și implementare de proiecte majore de investiții.

“Ne bucurăm să completăm echipa de management a holdingului, recrutând un profesionist cu competențe operaționale solide. Ștefan se alătură unei echipe de experți în domeniu, care contribuie cu un nucleu relevant de know-how la reindustrializarea României – miza noastră strategică. Echipa este asset-ul nostru cheie în ghidarea și structurarea activității companiilor deținute, pentru a crea cadrul și premisele transformării acestora în campioni regionali”, a declarat Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry.

Echipa de management ROCA Industry integrează patru competențe principale: competența financiară, cea comercială, de marketing și cea operațională, susținută de expertiza de project management la nivelul întregii echipe. Directorul general al ROCA Industry conduce echipa de management, realizând integrarea necesară între operațiunile de business și zona de investment specifică modelului de operare al grupului și conducând strategia de dezvoltare a holdingului.

“Prin experiența mea anterioară voi contribui cu siguranță la misiunea ROCA Industry, de reindustrializare a României, prin consolidarea și eficientizarea proceselor operaționale. Sunt onorat să primesc responsabilitatea gestionării a multiple domenii și geografii, să îmi consolidez experiența în zona de M&A și să îmi dezvolt competențe suplimentare activând în cadrul unei echipe complexe și profesioniste”, a spus Ștefan Szitas.

Ștefan Szitas a deținut anterior acestei funcții poziția director operațional al unui holdingului de materiale de construcții Bravo Europa, cu sediul în Viena, având responsabilități de dezvoltare și implementare a strategiei operaționale a grupului atât pe direcția de producție cât și pe cea de distribuție, la nivel european. De asemenea, el a contribuit la dezvoltarea strategiei de logistică și depozitare, atât pentru România cât și pentru alte piețe, fiind responsabil de proiecte de investiții de peste 100 de milioane de euro pentru OMV Petrom.

Companiile din cadrul holdingului ROCA Industry sunt companii antreprenoriale românești în curs de transformare, cu fabrici și operațiuni în plin proces de automatizare, de eficientizare, de tranziție către structuri de guvernanță bine stabilite, cătra raportare și monitorizare financiară performantă.

Holdingul ROCA Industry, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul ROC1, a obținut recent aprobarea acţionarilor pentru transferul pe piaţa principală a Bursei.

ROCA Industry deține direct si indirect, un număr de șapte companii în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), precum si producatorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga prin intermediul BICO Industries.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...