Va da Petrom lovitura și în Marea Neagră bulgărească? Blocul Han Asparuh ar putea produce 13 miliarde de metri cubi de gaze pe an, mai mult decât Neptun Deep, cu care se învecinează

Perimetrul bulgăresc de petrol și gaze Han Asparuh din Marea Neagră, unde OMV Petrom are 43% din drepturi, este estimat a avea potențialul de a produce un total de 13 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din două zăcăminte, a declarat directorul general al TotalEnergies EP Bulgaria, Yves Le Stunff, potrivit SEENews.
Mihai Nicuţ - mie, 12 iul. 2023, 17:35
Va da Petrom lovitura și în Marea Neagră bulgărească? Blocul Han Asparuh ar putea produce 13 miliarde de metri cubi de gaze pe an, mai mult decât Neptun Deep, cu care se învecinează

Zăcământul Vinekh, aflat în apropiere de apele turcești, este estimat să producă aproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din 2030 până în 2040, iar apoi 3 miliarde de metri cubi pe an în următorul deceniu, a declarat Le Stunff săptămâna trecută în fața comisiei parlamentare bulgare pentru energie.

Zăcământul Krum ar trebui să producă 8 miliarde de metri cubi pe an între 2031 și 2044, urmând să ajungă la 4 miliarde de metri cubi pe an până în 2050, potrivit prezentării lui Le Stunff.

Compania franceză TotalEnergies și cea românească OMV Petrom au primit anul trecut o prelungire de doi ani, până în 2024, a autorizației de explorare a petrolului și gazelor naturale pentru blocul offshore 1-21 Han Asparuh.

Partenerii proiectului intenționează să înceapă forajul de explorare pentru gaze naturale în blocul Han Asparuh în al doilea trimestru al anului 2024, a mai spus Le Stunff. De asemenea, sunt planificate lucrări alternative de foraj exploratoriu, fiecare proces de foraj exploratoriu urmând să coste aproximativ 100 de milioane de dolari americani (91,2 milioane de euro), a adăugat oficialul companiei franceze

În cazul în care forajul initial inițial va avea succes, forajul de evaluare va fi efectuat în 2025, în vederea începerii producției în jurul anului 2030.

Companiile caută în mod activ un al treilea acționar pentru a achiziționa o participație de până la 35% în proiect, a mai spus Le Stunff, în condițiile în care în 2020, partenerul de proiect Repsol a părăsit consorțiul care dezvolta câmpul de petrol și gaze Han Asparuh.

Cu toate acestea, TotalEnergies și OMV Petrom au decis să continue explorarea în partea de est a blocului. Din 2012, partenerii de proiect au cheltuit aproximativ 425 de milioane de euro (466,1 milioane de dolari) pentru activități de explorare. Total deține 57% din drepturi și este operator, iar OMV Petrom 43%.

Consumul actual de gaze naturale al Bulgariei este de aproximativ 3 miliarde de metri cubi pe an, din care aproximativ o treime este acoperit de gazul din Marea Caspică importat prin interconectorul Grecia-Bulgaria.

În iunie, Romgaz și OMV Petrom au declarat că vor investi până la 4 miliarde de euro în dezvoltarea proiectului offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, care se învecinează cu zăcământul Han Asparuh, și care are reserve de 100 de miliarde de metri cubi de gaze și o producție anuală estimată, la platou, de circa 8 miliarde de metri cubi de gaze. 

În luna decembrie a anului trecut, Turcia a descoperit încă 58 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în blocul Caycuma din Marea Neagră, rezervele celor 13 sonde fiind revizuite în creștere la 652 de miliarde de metri cubi, potrivit unei declarații anterioare a președintelui Erdogan.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...