Şova: Lucările la autostrăzile Iaşi – Tg. Mureş şi Bacău-Braşov vor începe în 2015, cel mai probabil

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, duminică, la Iaşi, că Moldova va fi legată atât cu Transilvania, prin autostrada Iaşi-Târgu Mureş, cât şi cu centrul ţării, prin autostrada Bacău-Braşov, ambele lucrări urmând să înceapă, cel mai probabil, în anul 2015.
Economica.net - Dum, 01 dec. 2013, 15:06
Şova: Lucările la autostrăzile Iaşi - Tg. Mureş şi Bacău-Braşov vor începe în 2015, cel mai probabil

Ministrul Dan Şova a afirmat, într-o conferinţă de presă, că în privinţa autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, va trebui refăcut studiul de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş-Târgu Neamţ, precizând că licitaţia pentru tronsonul Târgu Neamţ-Iaşi va fi făcută anul viitor.

„Pe tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ se va reface studiul de fezabilitate, iar pe tronsonul Ungheni-Iaşi-judeţul Neamţ, în 2014 se reactualizează indicatorii şi se fac licitaţiile. Probabil la începutul anului 2015 încep lucrările, care se vor termina destul de repede”, a spus ministrul Dan Şova.

El a estimat că lucrările la tronsonul de autostradă Iaşi-Târgu Neamţ s-ar putea încheia la jumătatea anului 2017.

„Se urmăreşte unirea Moldovei cu Transilvania, prin autostrada Iaşi-Târgu Mureş, dar se urmăreşte şi unirea Moldovei cu centrul ţării, respectiv Bacău-Braşov. Aceasta din urmă se va realiza din fonduri de dezvoltare regională şi se va încredinţa undeva la jumătatea anului 2015. Acolo nu există studii de fezabilitate, trebuie făcute licitaţii. În 2015 se va atribui lucrarea”, a afirmat Dan Şova.

El a spus că autostrada Braşov-Bacău va fi prelungită până la Iaşi.

„În anii următori, Moldova va avea ceea ce îi lipseşte. Până acum, marile investiţii s-au făcut pe zona Transilvaniei, ele se vor finaliza şi se vor muta pe zona Moldovei şi Ţării Româneşti”, a precizat Dan Şova.

Ministrul Dan Şova a participat, duminică, la Iaşi, alături de miniştrii Educaţiei, Remus Pricopie, şi cel al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la manifestările de Ziua Naţională, care au avut loc în Piaţa Unirii, în prezenţa câtorva mii de persoane.

Autostrada Iaşi-Târgu Mureş ar urma să aibă aproape 300 de kilometri şi va străbate patru judeţe, respectiv Iaşi, Neamţ, Harghita şi Mureş.

Te-ar mai putea interesa și
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca acestea să poată fi......
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în ...
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...