BCE caută aprobarea Parlamentului European pentru a alege viitorul şef al Consiliului de Supervizare bancară, iar pe lista scurtă sunt Delgado şi Buch.
Câştigătorul îi va succeda lui Andrea Enria în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supervizare bancară din cadrul BCE de la 1 ianuarie şi va superviza puţin peste o sută dintre cele mai mari bănci din zona euro, într-un moment dificil în urma majorării dobânzilor şi a concurenţei companiilor fintech.
Delgado, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Spaniei, i-a impresionat pe parlamentarii europeni arătând o cunoaştere aprofundată a problemelor bancare şi experienţă ca supervizor. Buch, vicepreşedintele Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), a lăsat de asemenea o impresie bună, dar nu a ajuns la acelaşi nivel al detaliilor privind problemele de supervizare, susţin sursele.
Audierile informale se realizează sub coordonarea Comisiei pentru afaceri economice şi monetare. Nu s-a votat la audieri, iar decizia va fi de competenţa preşedintelui Comisiei, Irene Tinagli, care va comunica rezultatele audierilor preşedintelui BCE, Christine Lagarde, adaugă sursele.
Purtătorii de cuvânt ai Băncii Centrale a Spaniei, Bundesbank şi BCE nu au dorit să comenteze informaţia.
Câştigătorul va fi ales în toamnă de Consiliul guvernatorilor BCE, după consultări cu Consiliul de supervizare al BCE. Candidatul câştigător va trebui să obţină aprobarea Parlamentului European şi să fie confirmat de Consiliul UE până în decembrie, pentru a-şi începe activitatea de la 1 ianuarie 2024.
Sursa foto: Wikipedia