‘Este un moment important pentru evoluţia grupului Rompetrol, atingerea unui volum de 15 milioane de tone ţiţei livrat rafinăriei Petromidia, prin legătura directă dintre terminalul situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre şi parcul de rezervoare a unităţii de procesare. La aceasta se poate adăuga şi amortizarea în doar cinci ani a investiţiei de peste 100 milioane de dolari necesare construcţiei şi punerii în operare a terminalului, prin optimizarea procesului de aprovizionare cu ţiţei, reducerea timpului de descărcare, dar şi eliminarea pierderilor tehnologice’, a declarat directorul general al Midia Marine Terminal, Ioan Tăuş.
Potrivit acestuia, costurile pentru transferul materiei prime către rafinărie au înregistrat în medie o reducere cu şapte dolari pe tonă faţă de varianta anterioară de aprovizionare prin portul Constanţa, atât prin scurtarea traseului cu circa 33 de kilometri, cât şi printr-un control strict al fluxului şi o îmbunătăţire a gestiunii parcului de rezervoare a rafinăriei (400.000 de tone).
Nivelul de 15,4 milioane tone de ţiţei a fost înregistrat prin descărcarea tancului petrolier Altai, cu o încărcătură de aproximativ 94.000 tone de ţiţei pentru rafinăria Petromidia. Aceasta a fost cea de a 31-a navă care a descărcat în acest an la terminalul operat de Midia Marine Terminal şi a 182-a de la punerea în funcţiune a acestuia, în februarie 2009.
Cu o capacitate de transport de 115.000 tdw (tona deadweight – unitate de măsură pentru capacitatea de încărcare – n. r.), nava este deţinută de compania naţională de transport maritim Kazmortransflot Kazakhstan şi a făcut legătura între porturile Midia şi Novorossiysk Rusia.
Compania este parte a KazMunayGas, unicul acţionar al grupului Rompetrol, iar în 2011 şi-a extins operaţiunile de transport ţiţei şi produse petroliere şi în Marea Neagră – Marea Mediterană prin construcţia a două tancuri petroliere de tip Aframax, o investiţie totală de peste 100 milioane dolari.
Compania naţională de petrol şi gaze din Kazkahstan, KazMunayGas, este un acţionar important al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport ţiţei dintre zăcămintele din vestul Kazakhstanului şi portul de la Marea Neagră – Novorossiysk. De asemenea, aceasta este din 2008 unicul proprietar al terminalului petrolier din portul Batumi Georgia.
Cu o capacitate totală de transfer (încărcare, descărcare) de 24 milioane tone pe an, terminalul petrolier operat de Rompetrol în largul Mării Negre reprezintă punctul de legătură între resursele naturale din Asia Centrală şi nevoile energetice ale ţărilor Uniunii Europene.
În prezent, acesta asigură necesarul de ţiţei al rafinăriei Petromidia, cea mai mare unitate de profil din Romania, care la finele anului trecut a încheiat cu succes un amplu program de modernizare şi de creştere a capacităţii de procesare la 5 milioane de tone.
Pentru creşterea tranzitului produselor realizate de rafinăria Petromidia, Midia Marine Terminal (MMT) a modernizat şi extins în 2008 capacitatea danei 9 (terminalele 9A, 9B şi 9C), iar în 2011 dragarea celor şapte dane ale Grupului din portul Midia. Lucrările au permis triplarea capacităţii de transfer a produselor finite la peste 350.000 tone/lună, dar şi acostarea navelor maritime cu o capacitate mai mare de 10.000 tdw şi a barjelor de 2.000 tdw.
Peste 1.300 de nave au tranzitat în perioada 2009 – 2012 danele operate de MMT în portul Midia (Danele 1 – 4 pentru ţiţei şi 9 – 9A, 9B şi 9C pentru produse petroliere).
‘Prin Midia Marine Terminal, este asigurată prezenţa KazMunayGas şi a Rompetrol în arcul geografic ce uneşte zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia) şi a Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Europa Occidentală (Franţa şi Spania)’, se mai arată în comunicat.
La nivel european, grupul Rompetrol deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia şi Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff.
De asemenea, Grupul deţine rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie din România în funcţiune – 1905), Rompetrol Petrochemicals (unicul producător intern de polimeri), producătorul de ţevi şi fitinguri din polietilenă – Palplast Sibiu, dar şi producătorul de armături industriale din fontă şi oţel – Rominserv Valves Iaifo Zalău.