S-au semnat contactele de finanțare pentru parcurile fotovoltaice de 450 MW ale Petrom și CE Oltenia. Vor produce începând din 2025

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunță semnarea contractelor de finanțare pentru dezvoltarea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de circa 450 MW, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - lun, 17 iul. 2023, 12:38
S-au semnat contactele de finanțare pentru parcurile fotovoltaice de 450 MW ale Petrom și CE Oltenia. Vor produce începând din 2025

Contractele de finanțare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții celor patru entități juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări și, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entități, OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deținând o participație de 50%.

„Prin semnarea contractelor de finanțare am mai făcut un pas important, care va permite echipei de proiect să se concentreze asupra fazei de construcție a celor patru parcuri fotovoltaice. Obiectivul OMV Petrom este ca, până în 2030, să devină un important producător de energie regenerabilă și furnizor de electricitate verde pentru clienții noștri, instalând capacități de producție, inclusiv prin parteneriate”, a spus  Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia.

Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

În perioada următoare va fi lansată documentația necesară licitației pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câștigătorul acestei licitații.

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului național în 2025.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...