Autoritățile americane au inclus pe lista de sancțiuni entitățile din domeniul securității cibernetice Cytrox şi Intellaxa, pentru că reprezintă riscuri pentru securitatea SUA

Două entităţi de supraveghere cibernetică şi colectare privată de date, Cytrox şi Intellaxa, au fost adăugate pe lista companiilor americane interzise deoarece reprezintă un risc pentru securitatea naţională, a anunţat marţi Departamentul de Comerţ, potrivit AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 iul. 2023, 21:29
Autoritățile americane au inclus pe lista de sancțiuni entitățile din domeniul securității cibernetice Cytrox şi Intellaxa, pentru că reprezintă riscuri pentru securitatea SUA

Ele sunt acuzate că „exploatează oportunităţile de a obţine acces la sistemele informatice, ameninţând astfel confidenţialitatea şi securitatea persoanelor şi organizaţiilor din întreaga lume”, a transmis Departamentul de Comerţ într-un comunicat.

Un raport al organizaţiei canadiane Citizen Lab, publicat la sfârşitul anului 2021, estima că software-ul Predator, dezvoltat de Cytrox, a fost folosit în special pentru a monitoriza telefoanele a doi oponenţi politici egipteni aflaţi în exil.

Cytrox a fost fondată în 2017 în Macedonia de Nord şi acum face parte din Intellexa, un consorţiu care se prezintă ca o „alianţă de spionaj”, potrivit Citizen Lab.

Cele două companii au sediul în Macedonia de Nord şi Ungaria pentru Cytrox, Irlanda şi Grecia pentru Intellexa.

Înscrierea pe această listă implică pentru companiile vizate restricţii pentru achiziţionarea de software, tehnologii sau materii prime care să le permită „să dezvolte instrumente de supraveghere ce prezintă un risc de abuz sau încălcare a drepturilor omului”.

Ea impune companiilor vizate să ceară o licenţă de la Departamentul de Comerţ al SUA pentru fiecare achiziţie potenţială de tehnologie americană şi de asemenea un control sporit.

„Această listă rămâne un instrument puternic în arsenalul nostru pentru a ajuta la prevenirea actorilor rău intenţionaţi din întreaga lume să folosească tehnologiile americane pentru a-şi atinge obiectivele nefaste”, a declarat secretarul adjunct pentru comerţ Don Grave, citat într-un comunicat.

„Vrem să limităm proliferarea instrumentelor digitale de represiune”, a adăugat el, considerând că „protecţia drepturilor omului pretutindeni în lume este în interesul fundamental al Statelor Unite”.

Această listă de sancţiuni include câteva sute de entităţi, companii sau organisme publice sau semi-publice din întreaga lume. Ea include în special gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei, precum şi compania israeliană de supraveghere cibernetică NSO, al cărei software de spionaj Pegasus ar fi făcut posibilă spionarea a numeroşi jurnalişti, politicieni sau militanţi din diferite ţări.

Sursa foto: Unsplash.com

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...