Xavier Martinet (Dacia): În cazul Spring avem acoperită producția pentru circa trei luni

Directorul global de marketing și vânzări al Dacia, Xavier Martinet, a declarat că, în Europa, numărul de comenzi pentru mașini electrice, implicit pentru Spring, este în scădere, dar modelul are un viitor cert.
Robert Stan - mie, 19 iul. 2023, 01:53
Xavier Martinet (Dacia): În cazul Spring avem acoperită producția pentru circa trei luni

Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale pentru prima jumătate a lui 2023, Xavier Martinet a discutat cu jurnaliștii invitați despre performanțele mărcii Dacia, dar și despre problemele întâmpinate. În cazul Dacia Spring este sesizabilă o scădere a comenzilor față de anul trecut, însă compania are încredere în viitorul modelului.

„Dacia Spring, ca și celelalte modele electrice, este afectată de câțiva factori – creșterea prețurilor generată de costul materiei prime, majorarea prețului energiei care face deținerea unui model electric mai scumpă decât acum doi ani, dar și scăderea subvențiilor guvernamentale în anumite state precum Franța sau Germania. Ca urmare, numărul de comanzi pentru electrice, ca și pentru Dacia Spring, este mai redus decât cel de anul trecut. Dar avem încă acoperită producția pentru circa trei luni în cazul Spring. În Europa am vândut deja aproximativ 120.000 de unități Spring (n.n. – de la lansare), deci ne menținem partea din piață. Dovada că avem mare încredere în Spring este investiția făcută în model prin noua imagine de marcă și apariția motorului de 65 CP”, a declarat Xavier Martinet.

În plus, oficialul mărcii românești, parte a grupului Renault, consideră că „Spring rămâne cel mai accesibil model electric de pe piața europeană și 75% din vânzările modelului merg către persoane fizice. Datele colectate de la vehicule ne arată că mașina îndeplinește complet cerințele clienților și asta este, pentru noi, cea mai mare satisfacție. Acestea fiind spuse, noi credem că avem suficiente argumente pentru a continua povestea de succes a Dacia Spring”.

O altă problemă a Dacia Spring este legată de lipsa pieselor de schimb. Conform directorului global de marketing și vânzări al Dacia, acesta „durează de circa doi ani și este cauzată de dificultățile de aprovizionare. Iar, de mai bine de un an, la asta s-a adăugat și criza din sectorul logistic. E păcat, pentru că ne dorim ca atunci când clientul are o problemă să o putem soluționa rapid. Încercăm să rezolvăm această problemă, însă avem întârzieri punctuale din cauza anumitor furnizori. Nu mă pot angaja să spun o dată anume când toate aceste întârzieri vor dispărea pentru că în unele cazuri depindem complet de terți, dar pot spune că deja lucrurile merg spre bine. Problema pieselor de schimb nu afectează doar modelul Spring, ci și alte vehicule, însă în cazul Spring este mai acută. Lucrurile nu stau încă bine, dar situația s-a îmbunătățit mult în ultimele luni”.

Aceeași criză de componente, dublată de dificultățile din sectorul transporturilor, este cauza întârzierii livrărilor de mașini deja comandate. „Dincolo de piesele de schimb, sunt, desigur, în continuare, probleme cu anumite componente care ne împiedică să avem producția de mașini dorită. Iar, mai nou, a apărut și problema logisticii. Este o situație complicată pentru oamenii noștri de vânzări pentru că trebuie să le explice clienților de ce mașina comandată de ei nu a ajuns încă la dealer. Vreau să spun că, dacă nu poți asambla mașina rapid și îi spui clientului că va fi produsă în patru sau cinci luni el va înțelege și va aștepta. Dar atunci când mașina este produsă și se află într-un port la doar câteva sute de kilometri, dar nu poate fi transportată la dealer, ba, mai mult, nici nu ai idee când va putea fi adusă la showroom, clientul se va simți neglijat, frustrat. Din punctul de vedere al satisfacției clientului criza logisticii e mai greu de gestionat decât cea a lipsei de componente”, a explicat Xavier Martinet.

Nu în ultimul rând, oficialul Dacia a dat detalii și despre motivul care leagă asamblarea Dacia Spring de China, menționând și posibilitatea ca, în viitor, modelul să poată fi mutat în Europa.

„Strategia noastră industrială este revizuită la fiecare șase luni. Însă nu poți schimba locul de producție al unui model după doar câteva luni. Trebuie să înțelegem foarte exact care este direcția în care se îndreaptă modelul pe piață și ce regim fiscal este impus în fiecare țară pentru a lua decizia schimbării locului de asamblare. E vorba de o ecuație, iar Spring nu îndeplinește toate cerințele pentru a fi asamblat în Europa. Chiar dacă am vândut 120.000 de unități în cei doi ani de comercializare, deci, în medie, 60.000 de mașini pe an, nu este suficient pentru a lua decizia de a reloca modelul în Europa. Când am lansat Spring și am stabilit că va avea cel mai accesibil preț de pe piață a trebuit să găsim ecosistemul cel mai potrivit pentru asta. Și China era soluția logică. Lucrurile se schimbă însă. Vedem că în Europa apar tot mai multe uzine de baterii și am prefera să producem Spring aproape de piețele lui de desfacere, dar nu ne aflăm în punctul de a decide schimbarea locului de producție”, a încheiat Martinet.

Conform rezultatelor comerciale pentru primele șase luni din 2023, Dacia a livrat clienților în prima jumătate a acestui an 345.432 de vehicule, cu 24,2% mai multe decât în perioada ianuarie – iunie 2022. Dintre acestea 27.438 au fost Spring.

Pe piața din România, Dacia a vândut anul acesta 24.733 vehicule, în creștere cu 51% față de rezultatul înregistrat în primul semestru al anului 2022. Conform oficialilor mărcii, cel mai vândut model Dacia în România a fost Logan – 7.707 unități, urmat de Duster – 5.807 unități, Sandero – 5.472 unități, Spring – 3.266 unități și Jogger – 2.336 unități.

Citește și:
– Dacia a vândut la nivel mondial 345.432 vehicule în prima jumătate a lui 2023. Toate modelele au înregistrat creșteri

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...