„În legătură cu anularea Iniţiativei Mării Negre şi închiderea coridorului umanitar maritim, începând de la ora 21:00 GMT toate navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene în apele Mării Negre vor fi considerare potenţiale transportatoare de încărcături militare”, a semnalat Ministerul rus al Apărării.
În acelaşi mesaj, difuzat pe Telegram, ministerul rus menţionează că declară părţi din apele internaţionale de nord-vest şi sud-est ale Mării Negre ca fiind nesigure pentru navigaţie, iar „statele de pavilion ale navelor care se îndreaptă spre porturile ucrainene vor fi considerate de Rusia implicate în Ucraina de partea regimului de la Kiev”.
În acest timp, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a anunţat într-un interviu acordat France Presse că Ucraina propune crearea unor patrule militare internaţionale în Marea Neagră, sub mandat ONU şi cu participarea unor ţări riverane Mării Negre, care să garanteze securitatea navelor ce exportă cereale ucrainene.
Rusia s-a retras marţi din acordul ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur pe Marea Neagră, acuzând că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.
Prin urmare, guvernul de la Kiev a notificat Organizaţia Maritimă Internaţională că lucrează în prezent la stabilirea unei rute temporare de transport maritim prin apele teritoriale ale României.