Compania producătoare de energie regenerabilă Masdar din Abu Dhabi vrea să-și extindă investițiile din SUA, Europa și Golful Persic

Producătorul de energie regenerabilă Masdar, controlat de Emiratul Abu Dhabi, poartă discuţii cu posibile ţinte de achiziţii din SUA şi în paralel este interesat să se extindă în Europa şi ţările din Golful Persic, a declarat miercuri directorul său financiar, Niall Hannigan, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 19 iul. 2023, 22:01
Compania producătoare de energie regenerabilă Masdar din Abu Dhabi vrea să-și extindă investițiile din SUA, Europa și Golful Persic

„Intenţionăm să creştem semnificativ pe piaţa din America de Nord, în special în SUA”, a spus Niall Hannigan, adăugând că „aceasta este o piaţă pe care fuziunile şi achiziţiile vor fi absolut vitale”. Potrivit directorului financiar de la Masdar, programul Inflation Reduction Act în valoare de 430 de miliarde de dolari, lansat de preşedintele Joe Biden, a consolidat punctul de vedere referitor la importanţa pieţei americane.

În paralel, Masdar vrea să crească pe piaţa din Europa, unde activează în special în sudul Europei, Balcani şi Europa de Est, a spus Niall Hannigan, adăugând că Masdar va continua să crească în Marea Britanie, Polonia, Serbia, Muntenegru şi Grecia.

Marţi, Masdar a strâns 750 de milioane de dolari de pe urma unei emisiuni de obligaţiuni verzi. Banii vor fi folosiţi pentru a rambursa două credite punte de câte 250 de milioane de dolari care au fost folosite la construcţia unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 200 de Megawaţi în Azerbiadjan şi a unui parc de centrale eoliene offshore cu o capacitate de 500 de Megawaţi în Uzbekistan. Restul de 250 de milioane de dolari vor merge spre trei proiecte de parcuri fotovoltaice în Uzbekistan.

„În concluzie, ne asigurăm noi capacităţi, aşa că mă aştept să revenim pe piaţa de obligaţiuni în 2024”, a spus Niall Hannigan. „Chiar dacă suntem prezenţi în economiile emergente şi în curs de dezvoltare, suntem în continuare concentraţi pe ţările care au un rating de tip investment grade”, a precizat Hannigan, adăugând că se aşteaptă ca Masdar să rămână în continuare orientat pe ţările cu un rating investment grade atunci când îşi va atinge obiectivul de 100 de Gigawaţi de capacitate instalată.

În primăvara acestui an, reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai companiei Masdar au semnat, la Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore şi parcuri solare flotante în România.

Masdar este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de ţări şi cu o experienţă de 16 ani în dezvoltarea şi construcţia de capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalaţi. Începând din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...