Ucraina anunță că începând de mâine va considera toate navele care se îndreaptă spre porturile rusești de la Marea Neagră drept potențiale ținte

Ucraina a avertizat joi că începând de vineri va considera orice navă din Marea Neagră care se îndreaptă spre porturile ruseşti sau teritoriile ucrainene ocupate de Rusia ca potenţiali transportatori de încărcături militare, acest anunţ intervenind la o zi după o decizie similară a Moscovei pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 20 iul. 2023, 17:49
Ucraina anunță că începând de mâine va considera toate navele care se îndreaptă spre porturile rusești de la Marea Neagră drept potențiale ținte

„Orice navă care navighează în apele Mării Negre în direcţia porturilor maritime ale Rusiei şi a porturilor ucrainene situate pe teritoriul temporar ocupat de Rusia ar putea fi considerate de Ucraina drept transport de mărfuri militare cu toate riscurile aferente”, a avertizat Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat, în care subliniază că ar putea respinge ceea ce numeşte drept „agresiune rusă pe mare”.

„Soarta crucişătorului ‘Moskva’ dovedeşte că forţele ucrainene dispun de mijloacele necesare pentru a respinge agresiunea rusă pe mare”, a declarat ministerul, referindu-se la nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră care a fost scufundată anul trecut.

„Ministerul Apărării ucrainean avertizează că începând de la 00:00 21 iulie 2023 (joi, ora 21:00 GMT), toate navele care se îndreaptă în apele Mării Negre spre porturi maritime ale Federaţiei Ruse sau spre porturi maritime ucrainene de pe teritoriul ucrainean ocupat temporar de Rusia pot fi considerate de Ucraina ca transportând încărcături militare, cu toate riscurile aferente”, se menţionează în comunicat.

Acest avertisment urmează celui emis miercuri de Rusia, care a declarat că de joi consideră navele ce se îndreaptă spre porturile ucrainene de la Marea Neagră ca „potenţial transportând încărcături militare”.

Flota ucraineană a fost aproape devastată în totalitate de invazia rusă, dar Kievul a atacat în repetate rânduri nave militare ruseşti în Marea Neagră cu ajutorul dronelor navale. Armata ucraineană revendică de asemenea scufundarea în 2022 a crucişătorului Moskva – nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră- utilizând rachete anti-navă.

Tensiunile s-au acutizat în Marea Neagră după ce săptămâna aceasta Moscova s-a retras din Iniţiativa privind transportul de cereale prin Marea Neagră, negociată de ONU şi Turcia acum un an, autorizând transportul în condiţii sigure a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, şi a revocat şi garanţiile de securitate pentru transportul maritim.

Responsabilii ucraineni vor să continue expedierea cerealelor prin Marea Neagră, încercând să stabilească un traseu temporar.

De asemenea, Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că navigaţia în partea de nord-est a Mării Negre şi în strâmtoarea Kerci-Enikal din Ucraina a fost interzisă, din motive de securitate, începând de joi, ora 05:00 (02:00 GMT), conform Reuters.

Citește și:

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...