Bursa întoarce trendul din ultimele zile şi deschide în scădere. Brokerii evocă influenţa externă

Bursa de la Bucureşti a coborât cu 0,24% la debutul şedinţei, într-o piaţă unde brokerii spun că scăderea este determinată în principal de linia burselor externe, dar nu exclud şi influenţa deciziei preşedintelui Băsescu de a nu aproba memorandumul cu FMI, din cauza accizei 7 eurocenţi la carburanţi
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 09:17
Bursa întoarce trendul din ultimele zile şi deschide în scădere. Brokerii evocă influenţa externă

„Cred că scăderea este o reacţie la un cumul de factori, printre care corecţiile de pe pieţele externe şi decizia preşedintelui Traian Băsescu privind memorandumul cu FMI. Nu putem spune că este o reacţie doar la una dintre cauze. După creşterile înregistrate în ultima perioadă mai vine şi un moment de respiro. Volumele de tranzacţionare sunt mici, nu putem spune că este panică, ci doar o mişcare normală”, a declarat pentru MEDIFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. El a cerut Guvernului să caute alte măsuri de compensare, în principal prin eliminarea cheltuielilor suplimentare destinate autorităţilor locale.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi dimineaţă că aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.

„Am putea pune corecţiile uşoare de astăzi pe această decizie a preşedintelui, coroborat şi cu marcările de profit înregistrate de bursele mature, bursa americană înregistrând a doua şedinţă consecutivă de scădere. Cred că aceste scăderi sunt normale, chiar sănătoase după creşterile importante din ultimul timp”, a afirmat Adrian Ormenişan, şeful Serviciului de intermediere din SSIF Broker.

În ultimele două săptămâni, indicele general al Bursei, BET-C, a scăzut doar în trei zile, iar BET a încheiat doar două şedinţe pe roşu.

Astfel, începând din 14 noiembrie, indicele BET-C (care nu include şi titlurile SIF-urilor) a crescut cu 4%, iar BET, al celor mai lichide zece acţiuni (fără SIF-uri), a avansat cu 5,25%. Raportat la nivelurile de la finalul anului trecut, indicele BET-C este pe plus cu 19,22%, iar BET este în creştere cu 24%.

Indicele BET-C este în apropierea celui mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, iar BET este la maximul de după mijlocul anului 2008. Totuşi, comparativ cu maximele istorice atinse în 2007, indicele general BET-C este încă pe minus cu 55%, iar BET cu 41%.

După primele 26 de minute de tranzacţionare ale şedinţei de marţi, indicele BET era în scădere cu 0,3%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în stagnare.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,58%. Acţiunile SIF-urilor au scăzut cu 0,05% (SIF Oltenia) – 1,04% (SIF Transilvania), iar titlurile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,7%.

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,33%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,48% sub şedinţa precedentă.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 4,7 milioane lei (aproape 1,1 milioane de euro), de peste două ori mai mare decât rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 2,1 milioane lei (485.000 de euro). Aproape două treimi din lichiditatea de marţi a fost asigurată de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (2,2 milioane de lei) şi SIF Moldova (872.000 de lei).

Te-ar mai putea interesa și
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, megaportalul care va conecta toate serviciile publice din România, vor......
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...