Ponta: România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a acestei „supărări” a lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a faptului că preşedintele Traian Băsescu refuză să semneze Memorandumul cu FMI, banii reprezentând cei 10% în plus pentru cofinanţare de la UE.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 09:22
Ponta: România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a acestei

„Singurul efect direct pe care îl avem este pierderea acelui top-up, acel 10% în plus pe care îl primim ca şi cofinanţare de la UE. Practic, e vorba de 1,7 miliarde de lei pe an, deci 150 de milioane lei pe lună, deci 30-35 de milioane de Euro pe care îi piedem în fiecare lună de la Comisia Europeană, pentru că în loc de 95% cofinanţare primim doar 85%. Deci, dacă vreţi, primul calcul al acestei supărări a preşedintelui – 150 milioane de lei pe lună pe care îi pierdem de la Comisia Europeană”, a spus Ponta.

Premierul a precizat că se va vedea în zilele următoare dacă sunt probleme pe cursul de schimb sau pe dobânzile pe care le plăteşte statul român.

Ponta a spus că memorandumul nu poate fi trimis la FMI, pentru că e vorba de un acord internaţional şi, conform Constituţiei, acordurile internaţionale trebuie semnate şi de preşedinte.

„După cum ştiţi foarte bine, FMI a anunţat că şi-a anulat şedinţa board-ului din luna decembrie în care trebuia să aprobe noua scrisoare de intenţie şi memorandumul. La un moment dat, după ce preşedintele acceptă ideea că trebuie să facem o comisie de anchetă, probabil că o să semneze”, a mai spus Ponta.

Board-ul FMI se va reuni, cel mai probabil, în luna martie pentru a discuta pe tema acordului cu România, după ce o misiune a instituţiei financiare se va afla în luna ianuarie la Bucureşti, întrucât nu poate analiza scrisoarea de intenţie şi memorandumul fără semnătura preşedintelui ţării.

Misiunea FMI vine la Bucureşti pentru a doua revizuire a acordului şi o analiză a situaţiei create prin refuzul preşedintelui Traian Băsescu de semna memorandumul cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Fără o decizie la nivel politic, acciza la carburanţi va creşte de la 1 ianuarie, indiferent de poziţia preşedintelui, pentru că ordonanţa prin care taxa a fost majorată este în vigoare.

Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenţie şi a memorandumului de politici economice încheiate cu autorităţile române, programată pentru luna decembrie, a fost amânată întrucât documentele trebuie să conţină şi semnătura preşedintelui ţării.

Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii septembrie un nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Board-ul FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale precedentului acord. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...