În cele aproximativ zece luni de la lansare, „Amiabila” a fost descărcată deja de circa 100.000 de șoferi, iar 16.000 dintre aceștia au și folosit-o în cazul unor accidente. Acum, aplicația permite și vânzarea sau cumpărarea de automobile oferind inclusiv contractele de vânzare-cumpărare.
Procesul de realizare a unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul „Amiabila” durează câteva minute, este intuitiv şi simplu de parcurs. Noua funcţionalitate vine în completarea celor adăugate recent, din care amintim notificările de expirare ale principalelor documente care însoţesc un autovehicul (ITP, RCA, permis, carte de identitate, rovinietă, asigurare CASCO). Toate aceste funcţionalităţi sunt puse gratuit de către BAAR la dispoziţia cetăţenilor”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele asociaţiei, potrivit Agerpres.
Conform informațiilor furnizate de BAAR, într-un interval de mai puțin de zece luni de la lansarea aplicației „Amiabila”, numărul utilizatorilor a atins aproximativ 100.000. Dintre aceștia, peste 16.000 de participanți la trafic, implicați în accidente ușoare, au ales să utilizeze aplicația pentru a încheia constatarea amiabilă de accident.
„Amiabila” este disponibilă pentru telefoanele mobile cu sistem de operare IOS şi Android şi poate fi descărcată gratuit prin scanarea codului QR.
„Amiabila” nu înlocuiește actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători și intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă și eficientă, în acord cu transformarea digitală a societății.
Formularul de «Constatare amiabilă de accident» în format electronic reproduce același model grafic, cu aceleași informații și are aceeași valoare juridică cu acela pe suport de hârtie, conform prevederilor legale.
În același timp, trebuie precizat că aplicația este gratuită și poate fi descărcată din magazinele Google Play și App Store direct pe telefonul mobil de tip smartphone.
„Amiabila are o interfață simplă, atractivă și intuitivă, precum și un nivel ridicat de siguranță a datelor. Aplicația reprezintă contribuția BAAR la oferta de soluții digitale inovatoare pe care o facem conducătorilor auto implicați în accidente ușoare”, declara Sorin Greceanu , director general BAAR”.
Modul de utilizare al Amiabila presupune parcurgerea câtorva pași simpli, sintetizați în cele ce urmează:
într-o prima etapă, utilizatorul descarcă aplicația direct pe telefonul sau mobil, iar apoi își creează un cont de utilizator;
în a doua etapă, acesta își completează datele personale solicitate de aplicație (permis de conducere, certificat de înmatriculare, carte de identitate, polița RCA). Informațiile din aceste documente pot fi preluate automat în formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic;
O a treia etapă se referă la modul de alcătuire a schiței accidentului. Aplicația oferă o bogată infografie, din care utilizatorul poate selecta atât elemente exterioare (intersecții, semne de circulație, semafoare etc.), cât și poziția celor două autovehicule în momentul coliziunii.
În mod similar, evidențierea avariilor produse devine ușor de realizat, prin simpla poziționare a unei săgeți în zona elementelor deformate ale caroseriei.
„Amiabila” se poate încheia de către ambii conducători auto prin intermediul unui singur telefon. Datele personale ale unuia, vor putea fi transferate automat în telefonul celuilalt participant, printr-o simplă scanare a unui cod QR, cu condiția ca ambii șoferi să aibă instalată aplicația pe telefon. În caz contrar, unul dintre ei va trebui să completeze manual datele celuilalt utilizator.
Documentul final, astfel obținut, se semnează de cei doi conducători auto, după care aplicația generează automat constatarea amiabilă.
„Amiabila” oferă și alte facilități. Una dintre ele constă în posibilitatea de înregistrare a mai multor mașini cu care circulă utilizatorul, chiar și ocazional, facilitate importantă în cazul persoanelor care conduc mai multe autovehicule.
Un alt avantaj față de varianta tipărită constă în posibilitatea transmiterii documentului, imediat după semnarea acestuia către asigurătorii RCA ai persoanelor implicate în accident, aplicația Amiabila fiind conectată cu toate companiile care practică această formă de asigurare pe teritoriul României.
La fel ca în cazul formularului tipărit al Constatării amiabile de accident există situații în care aplicația nu permite completarea formularului, cum ar fi accidentele în care au fost implicate mai mult de două vehicule sau din care au rezultat vătămări corporale/deces, ori sunt avariate obiecte exterioare (stâlpi, parapete, clădiri etc). Aceste cazuri se soluționează numai de către organele de poliție sau alte autorități competențe, în conformitate cu prevederile legale.
Informații suplimentare despre „Amiabila” se pot obține accesând portalul https://amiabila.com sau descărcând-o pe telefon.