Importurile din afara UE de produse care generează emisii ridicate de CO2 vor fi taxate în UE – consultanţi PwC România şi D&B David şi Baias

Toate companiile care vor importa produse cu emisii mari de carbon din ţări non-UE în UE vor fi cel mai probabil afectate de Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) şi trebuie să se înregistreze ca declarant în scopuri CBAM, arată Ana Maria Iordache, partener D&B David şi Baias, şi Ludmila Petrescu, senior manager PwC România.
AGERPRES - vin, 21 iul. 2023, 14:42
Importurile din afara UE de produse care generează emisii ridicate de CO2 vor fi taxate în UE - consultanţi PwC România şi D&B David şi Baias

Din octombrie 2023, importatorii/declaranţii acestor mărfuri în UE vor trebui să respecte anumite obligaţii, conform regulamentului CBAM, spun consultanţii din cadrul D&B David şi Baias şi PwC România.

Categoriile de produse din domeniul de aplicare al CBAM sunt aluminiu, fier şi oţel, produse minerale, îngrăşăminte, electricitate, hidrogen, precursori şi produse din aval din oţel şi fier, iar consultanţii atrag atenţia că o extindere la alte produse este probabil să aibă loc în viitor, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, CBAM reprezintă unul dintre elementele cheie ale pachetului „Fit for 55” al Uniunii Europene şi va contribui la realizarea obiectivului ambiţios al UE de reducere cu 55% a emisiilor de carbon în comparaţie cu nivelurile din 1990 până în 2030 şi de a deveni un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

„Obiectivul acestuia este de a împiedica anularea eforturilor pe care UE le face pentru a reduce emisiile din cauza unei creşteri a emisiilor în afara Uniunii, care ar fi determinată de relocarea producţiei în ţări din afara UE sau de creşterea importurilor de produse care generează emisii ridicate de dioxid de carbon. Practic, CBAM va fi o taxă aplicabilă importului de produse care generează emisii ridicate de dioxid de carbon din afara Uniunii Europene”, au explicat Ana Maria Iordache şi Ludmila Petrescu.

Acestea au arătat că CBAM îşi propune să abordeze riscul de relocare a emisiilor de carbon prin introducerea unei taxe la import pentru sectoarele care generează emisii ridicate de dioxid de carbon, echivalent cu tarifarea carbonului pentru bunurile produse la nivel local (Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii).

În prezent, în UE există circa 11.000 de unităţi de producţie a materiilor prime acoperite care fac obiectul Sistemului European de Comercializare a Certificatelor de Emisii (denumit ETS). Există mult mai mulţi producători din afara UE care sunt supuşi altor regimuri (deseori cu costuri mai mici) iar aceste organizaţii au un avantaj competitiv, care va creşte pe măsură ce UE creşte preţul carbonului, avertizează consultanţii.

„Pe scurt, ETS înseamnă că întreprinderile achiziţionează certificate pentru emisiile legate de carbon şi contribuabilul restituie aceste certificate pentru fiecare tonă de emisii generată pentru anul în cauză. Solicitând producătorilor din afara UE să declare emisiile încorporate şi ulterior să plătească o taxă suplimentară, UE asigură condiţii de concurenţă egale, protejând producţia internă, fără a afecta competitivitatea pieţei locale”, au mai precizat acestea.

Din 1 octombrie 2023 până în 31 decembrie 2025, se derulează o perioadă de tranziţie, în care importatorii vor avea numai obligaţii de raportare a emisiilor încorporate în produsele CBAM importate, fără obligaţie de plată a unei taxe. Informaţiile vor fi raportate într-o bază de date electronică ce va fi pusă la dispoziţia declaranţilor de către Comisia Europeană – Registrul Tranzitoriu CBAM.

Începând cu octombrie 2023, importatorii/declaranţii acestor bunuri în UE vor trebui să respecte mai multe obligaţii. Astfel, dacă importă în UE produse din categoriile vizate de regulamentul CBAM, trebuie să colecteze de la furnizori date pentru fiecare tip de produs, cantitate importată, emisiile încorporate şi preţul carbonului plătit în ţara de origine. Totodată, aceştia vor trebui să transmită un raport CBAM trimestrial, primul raport urmând să fie depus în ianuarie 2024 pentru ultimul trimestru din 2023.

Începând cu 2026, obligaţiile vor fi: să achiziţioneze certificate CBAM pentru produsele importate în UE – preţul acestor certificate va fi egal cu media săptămânală a preţului certificatelor EU ETS; să verifice emisiile încorporate – datele colectate şi calculate privind emisiile încorporate trebuie verificate de către un verificator acreditat; să trimită o declaraţie anuală CBAM şi să restituie certificatele CBAM, până la data de 31 mai a fiecărui an următor celui de raportare. Certificatele CBAM care corespund emisiilor încorporate declarate urmează să fie restituite pentru anul precedent.

„Întrucât este strâns legată de procesele vamale ceea ce ar putea genera o povara administrativă suplimentară la importul acestor bunuri în UE, CBAM va fi o taxă asupra importurilor anumitor mărfuri. Prin urmare, recomandăm operatorilor economici implementarea proceselor necesare pentru a respecta această nouă legislaţie. Menţionăm că mărfurile aflate în domeniul de aplicare CBAM pot fi importate numai de declaranţii care sunt autorizaţi de o autoritate CBAM (care urmează să fie atribuită). Companiile din afara UE nu pot folosi reprezentarea vamală directă. Într-un astfel de caz, comisionarul vamal/altă persoană care acţionează ca reprezentant vamal indirect va fi cel obligat pentru îndeplinirea obligaţiilor CBAM”, au explicat Ana Maria Iordache şi Ludmila Petrescu.

Regulamentul CBAM a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE pe 16 mai 2023 şi se va aplica începând cu octombrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...