La prima sa ieşire cu Chase în afara SUA, JPMorgan a intrat pe piaţa britanică cu o ofertă digitală în anul 2021 şi directorii băncii americane au semnalat că obiectivul lor este să se extindă şi în alte ţări.
„Pentru noi, a fost întotdeauna clar că vrem să introducem Chase nu doar în Marea Britanie dar şi în Germania şi alte ţări europene. Avem planuri ambiţioase”, a spus Jamie Dimon, adăugând însă că nu a fost stabilit încă un calendar precis.
De mai mulţi ani, băncile americane caută să combine veniturile mari, dar uneori volatile, din activităţile de investment banking cu venituri mai stabile din operaţiunile de retail banking, chiar dacă vor avea de cucerit o piaţă a creditelor de consum competitivă, dominată de băncile locale.
JPMorgan, care îşi are centrul de operaţiuni din Uniunea Europeană la Frankfurt, a devenit una dintre cele mai mari bănci din Germania care oferă servicii de advisory şi mizează pe atragerea mai multor firme de tale medie care formează coloana vertebrală a celei mai mari economii europene.
Anul trecut, analiştii de la Deutsche Bank au apreciat într-un raport că, deşi pare probabil ca JPMorgan să îşi extindă operaţiunile de retail în UE, „de ce ar avea sens să îşi extindă operaţiunile de retail banking la nivel global când alte bănci nu au putut să facă acest lucru iar povara globală de reglementare este una mare?”
Cu toate acestea, Jamie Dimon s-a declarat încrezător în succesul JPMorgan. „În Germania, marca ‘Chase’ nu are o recunoaştere sporită însă la nivel mondial este un brand puternic. Suntem de asemenea o bancă de încredere cu un bilanţ solid iar clienţii privaţi ştiu asta”, a spus Jamie Dimon pentru Handelsblatt.