Tehnologia folosită de STRABAG care previne erori în construcții

Imaginați-vă că puteți vizualiza construcții care nu sunt încă executate sau că puteți vedea elemente ascunse în amplasamentul unei lucrări. La STRABAG, departamentul de Inovație și Digitalizare, folosește un echipament care poate face toate aceste lucruri, numit SiteVision: un sistem de realitate augmentată care aduce la viață modele 3D.
Ion Dobreanu - lun, 24 iul. 2023, 13:04
Tehnologia folosită de STRABAG care previne erori în construcții

Sistemul de realitate augmentată SiteVision de la Trimble este o tehnologie relativ nouă în România, dar care va deveni foarte populară și va fi folosită de tot mai mulți constructori care înțeleg beneficiile utilizării acestui device, povestește Nicoleta Pricop, care se ocupă de coordonare BIM și modelare 3D în cadrul diviziei de drumuri a STRABAG în România.

Principalele avantaje ale utilizării lui SiteVision în construcțiile de drumuri sunt verificarea corectitudinii proiectului raportat la execuția în teren, deoarece se pot vizualiza, explora și înțelege cu ușurință informații complexe cu ajutorul unei tablete sau a unui telefon.

Cum funcționează?

Practic, poți vedea un model 3D georeferențiat și la scară reală în teren prin ecranul unui telefon sau a unei tablete. De asemenea, se pot măsura și chiar fotografia zone care necesită o atenție sporită, iar datele pot fi transmise colegilor care au acces pe platformă (cloud). Sistemul este în permanență conectat la GPS și reușește să suprapună modelul 3D peste sau sub terenul existent pe care urmează să se construiască lucrarea.

Unește digitalul cu realitatea

Cazul celebru de pe Centura Capitalei, unde pe banda I a apărut un pilon al unei pasarele de pietoni, putea fi prevenit prin utilizarea acestei tehnologii. Evitarea unor astfel de situații este principalul avantaj al sistemului SiteVision, tehnologie care conferă context in lumea reala unui proiect și prin intermediul căruia pot fi observate probleme chiar înainte ca acestea sa apară, subliniază Nicoleta Pricop.

O unealtă a viitorului

„Cred că realitatea augmentată va deveni esențială în domeniul construcțiilor și aceasta poate crea un mediu comun de vizualizare atât pentru constructor cât și pentru beneficiar in viitorul proiect”, punctează Nicoleta Pricop. Mai mult, sistemul de realitate augmentată, ca parte integrată în BIM îmbunătățește lucrul și comunicarea în cadrul echipei și ajută la dezvoltarea șantierului, toate persoanele implicate reușind să coopereze și să aibă o vedere de ansamblu mult mai clară asupra lucrării.

STRABAG este unul dintre cei mai mari constructori de drumuri din România, care finalizează lucrările chiar și înainte de termenele contractuale. Un exemplu în acest sens este Pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei, dat în trafic în septembrie 2021, înainte de termenul contractual din aprilie 2022. STRABAG ar putea finaliza înainte de termen și lucrările pe care le execută pe Autostrada Transilvania (A3), având în vedere mobilizarea de pe lotul Chețani – Câmpia Turzii. În 2022, compania STRABAG SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 919 milioane de lei și un profit net de 4,96 milioane de lei cu 1.214 angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...