Ilie Năstase şi Sebastian Vlădescu, beneficiari de contracte defavorabile INR Management, aflată în faliment

Contracte de consultanţă supraevaluate, inclusiv cu Sebastian Vlădescu, dar şi cumpărarea de terenuri la preţuri peste piaţă de la acţionari şi de la Ilie Năstase au dus la insolvenţa proprietarului Silver Mountain, complex în care Ioana Băsescu a autentificat vânzarea a 3 locuinţe, de 1,2 mil.euro.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 17:48
Ilie Năstase şi Sebastian Vlădescu, beneficiari de contracte defavorabile INR Management, aflată în faliment

INR Managament, aflată în insolvenţă din luna august, are în portofoliu două proiecte imobiliare, iar cel mai important dintre acestea este complexul imobiliar de lux Silver Mountain din Poiana Braşov. Al doilea proiect viza dezvoltarea unui complex rezidenţial în Snagov, acesta fiind în fază incipientă.

INR Management, firmă care a fost deţinută de omul de afaceri Dan Fischer, decedat anul trecut, are datorii de aproape 380 milioane de lei (circa 85 milioane de euro) către BCR.

Silver Mountain Braşov cuprinde în prezent 219 de apartamente, o zonă multifuncţională cu restaurant, săli de conferinţe, club, sală de fitness, Spa şi piscină, precum şi infrastructura pentru continuarea lucrărilor.

INR Management a vândut 42 de locuinţe şi a încheiat antecontracte pentru alte 20. Printre contractele de achiziţie de locuinţe în complexul din Poiana Braşov se numără cele încheiate de firmele Broadreach Consulting Services, Aclam Imobiliara şi Daim Imobiliara, toate autentificate de biroul notarial al Ioanei Băsescu. În total cele trei apartamente, au un preţ de 1,2 milioane de euro, fără TVA.

„Principalele cauze ale insolvenţei INR Management identificate de administratorul judiciar sunt depăşirea termenelor de execuţie a lucrărilor, costurile foarte mari cu serviciile de consultanţă crescute în mod artificial prin numărul mare de contracte de consultanta cu obiect identic sau similar şi care se suprapun în timp, contractele de consultanţă încheiate cu persoanele afiliate şi cumpărări de active de la persoane afiliate la preţuri mai mari decât cele de piaţă”, se arată în raportul realizat de administratorul judiciar, firma Euro Insol.

În ceea ce priveşte serviciile de consultanţă, din analiza documentelor, administratorului judiciar a concluzionat că, cu puţine excepţii justificate de natura proiectului, INR Management a încheiat un număr nejustificat de mare de contracte de consultanţă cu diverşi prestatori de servicii, toate aceste contracte fiind în general axate pe supervizare şi monitorizare proiect, consultanţă financiară şi legală în legătură cu proiectul, obţinere de avize, permise şi documentaţii, de multe ori obiectul acestor contracte suprapunandu-se ca şi scop şi natură. Aceste contracte de consultanţă au generat în perioada 2006-2013 plăţi în valoare totală de peste 53 milioane de lei (circa 12 milioane de euro).

Compania a încheiat contracte de consultanţă cu firma Solid GB (managementul activităţii de construcţii), în valoare de 2,6 milioane lei, cu Deloitte – 1,2 milioane de lei, cu Concept Consult & Prospect SRL, prin agenţia sa de turism New Concept Travel – American Express Travel Network Partner, contract în valoare de 23.574 lei, DTZ Echinox Consulting (33.256 lei), I.P.C.T Consultanta – Informatica – Proiectare (53.365 lei) şi PwC (99.982 lei).

Printre serviciile de consultanţă figurează şi trei contracte încheiate de INR Management începând din 2008 cu fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.

„Din analiza celor trei contracte de consultanţă sus menţionate (încheiate cu Vlădescu, în 2009, în calitate de persoană fizică, şi în 2010, în calitate de asociat în firma PVB Euroconsulting, potrivit raportului, n.r.) rezultă că în realitate sumele plătite cu titlu de consultanţă servicii financiare în legătură cu contractele de credit încheiate cu BCR şi finanţarea proiectului au fost destinate PFA Sebastian Vlădescu, aceste sume totalizând 1.440.791 lei în perioada 2008-2013. În opinia administratorului judiciar aceste contracte de consultanţă nu se justifică, plăţile efectuate în temeiul acestora crescând nejustificat procentul soft al costurilor legate de proiect în total costuri”, se precizează în raport.

Mai mult, compania a încheiat o serie de contracte de consultanţă cu persoanele afiliate INR Management, acestea reprezentând o altă cauză a apariţiei stării de insolvenţă. Prin aceste contracte foşti administratori şi acţionari ai firmei au putut să transfere sume importante cu titlu de remuneraţie pentru servicii de consultanţă către aceleaşi firme, în valoare totală de 21,2 milioane de lei ( circa 5 milioane de euro), în perioada 2008-2013.

„Având în vedere cele menţionate mai sus, în opinia administratorului judiciar sume importante de aproximativ 5,5 milioane de euro au fost transferate către societăţi afiliate reprezentând una din cauzele intrării societăţii în insolvenţă şi fiind de natură a atrage răspunderea civilă şi penală a persoanelor responsabile în persoana foştilor administratori ai frmei, Anca Rusu şi Mădălin Rusu”, afirmă sursa citată.

Administratorul judiciar a identificat, de asemenea, două contracte de achiziţie de terenuri de către INR Management, de la fostul tenisman Ilie Năstase şi Dan Fischer şi de la Mădălin Rusu şi Teodor Rusu.

Astfel, printr-un contract de vânzare-cumpărare din 2007, Ilie Nastase şi Dan Fischer au vândut un teren de 8.123 metri pătraţi la preţul de 2,6 milioane de lei în în Snagov. La reevaluarea activelor efectuată la sfârşitul anului 2008, chiar dacă piaţa activelor imobilizate a crescut, pentru acest teren firma a trebuit totuşi să constituie cheltuieli (rezerve de reevaluare negative) în sumă de 669.773 lei, iar în 2010 încă 920.512 lei.

Totodată, INR Management a cumpărat în 2008 un teren de 1.825 pe strada Siseşti din Bucureşti, de la Mădălin şi Teodor Rusu, pentru circa 3,2 milioane de lei. Pentru acest teren a fost necesar să se constituie cheltuieli cu pierderea de valoare în valoare de 2 milioane de lei.

Pe de altă parte, depăşirea de către Concefa (constructorul general al complexului, n.r.) a termenului de execuţie convenit contractual şi deficienţele calitative ale lucrărilor executate de aceasta au creat societăţii INR Management Real Estate prejudicii materiale importante care constituie una din cauzele principale ale ajungerii acesteia în stare de insolvenţă, notează administratorul judiciar.

Drept consecinţa INR Management Real Estate nu şi-a mai putut îndeplini obligaţia predării la termen a apartamentelor.

Mai mult, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, o serie de cumpărători, care au plătit avansuri pentru achiziţia de locuinţe şi-au retras aceste sume sau au apelat la instanţă pentru rezolvarea cazurilor.

Prejudiciul adus de firma de construcţii se ridică la 9,3 milioane de euro, sumă cu care INR Management s-a înscris în tabelul creditorilor firmei de construcţii Concefa, la rândul ei în insolvenţă, se menţionează în raportul administratorului.

„Administratorul judiciar va continua analiza plaţilor si tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate prin intermediul foştilor administratori ai societăţii şi în baza documentelor justificative identificate va promova acţiuni în răspundere civilă şi penală (…) Deşi debitoarea INR Management Real Estate se confruntă cu o situaţie financiară dificilă generată în principal de modul defectuos în care a fost gestionat, aceasta poate fi supusă unui plan de reorganizare cu şanse de reuşită”, se mai spune în raport.

Silver Mountain dispune de un teren de 260.000 metri pătraţi în Poiana Braşov, iar iniţial a fost gândit cu cinci faze de execuţie, care totalizau aproximativ 300.000 metri pătraţi, dintre care 1.200 locuinţe de vacanţă, 200 camere de hotel şi o zonă multifuncţională, cu restaurant, săli de conferinţă, club, sală de fitness şi SPA.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Popa, director regional Veeam:  Avem fonduri de 28 de miliarde de euro din PNRR. Noi, industria IT, avem datoria să schimbăm România
Dan Popa, director regional Veeam: Avem fonduri de 28 de miliarde de euro din PNRR. Noi, industria IT, avem datoria să ...
Industria IT românească are un rol fundamental de a transforma societatea și economia României cu ajutorul fondurilor de 28 de miliarde de euro disponibile prin PNRR, este de părere Dan Popa,......
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora ...
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...