Lituania propune utilizarea capacităţilor statelor baltice pentru a sprijini exporturile de cereale ucrainene

Guvernul lituanian a cerut luni Uniunii Europene să ţină cont mai mult de capacităţile statelor baltice de a sprijini exporturile de cereale ucrainene, după recenta retragere a Rusiei dintr-un acord care a permis transportul acestora prin Marea Neagră, relatează AFP, potrivit Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 iul. 2023, 08:13
Lituania propune utilizarea capacităţilor statelor baltice pentru a sprijini exporturile de cereale ucrainene

Într-o scrisoare adresată comisarilor europeni, consultată de AFP, trei miniştri lituanieni au considerat că infrastructurile acestor ţări pot „servi ca o rută alternativă viabilă şi fiabilă pentru tranzitul de produse ucrainene, inclusiv al cerealelor”, scrie Agerpres.

Potrivit miniştrilor, infrastructurile baltice au o capacitate anuală combinată de 25 de milioane de tone numai pentru cereale.

Acordul internaţional privind transportul de cereale pe Marea Neagră a permis, la rândul sau, exportul a aproape 33 de milioane de tone de cereale şi al altor produse alimentare timp de peste un an, potrivit ONU, scrie Agerpres.

Pentru a exploata potenţialul rutei alternative pe care o propun, miniştrii lituanieni au cerut UE să reducă procedurile administrative la graniţa polono-ucraineană şi de acum înainte sa le implementeze în porturile baltice.

Săptămâna trecută, cinci ţări vecine Ucrainei, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România, au cerut Uniunii Europene să le permită prelungirea după 15 septembrie a restricţiilor pe care le-au impus importurilor de cereale ucrainene pentru a-şi proteja fermierii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni Uniunii Europene că nu este de acord sub nicio formă cu prelungirea restricţiilor asupra exporturilor de cereale din ţara să către statele UE din vecinătatea Ucrainei, notează Reuters.

„Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe cale terestră după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă în orice formă”, a indicat Zelenski, într-un mesaj pe Telegram.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...