Grupul Renault își îmbunătățește situația financiară la jumătatea anului, dar și prognozele pentru întregul 2023

Într-o conferință susținută astăzi, grupul francez Renault a prezentat rezultate financiare peste așteptări pentru primul semestru din 2023, cu venituri de 26,8 miliarde de euro și o marjă operațională de 7,6%.
Robert Stan - joi, 27 iul. 2023, 09:54
Grupul Renault își îmbunătățește situația financiară la jumătatea anului, dar și prognozele pentru întregul 2023

Conform oficialilor Renault, grup din care face parte și Dacia, veniturile Renault Group au ajuns la 26,849 miliarde de euro, în creștere cu 27,3% față de semestrul I din 2022. La cursuri de schimb constante creșterea a fost de 30,6%. Veniturile din perimetrul Automobile s-au situat la 24,850 miliarde de euro, în creștere cu 27,0% față de semestrul I din 2022.

Grupul a înregistrat o marjă operațională record de 7,6% din venituri, față de 4,6% în semestrul I din 2022, în creștere cu 3 puncte. Acest indicator a continuat să se îmbunătățească succesiv de la 6,3% în semestrul II din 2022, la 7,6% în semestrul I din 2023. S-a situat la 2,040 milioane de euro și s-a dublat față de semestrul I din 2022.

Renault a revenit pe profit în primele şase luni ale acestui an, cu un rezultat net de 2,12 miliarde de euro, după ce în prima jumătate a anului trecut a realizat pierderi de 1,68 miliarde de euro.

Valoarea marjei operaționale din perimetrul Autovehicule s-a triplat și s-a situat la 1,541 miliarde de euro față de 420 milioane de euro în semestrul I din 2022. Aceasta a reprezentat 6,2% din veniturile din perimetrul Autovehicule, îmbunătățindu-se cu 4,1 puncte față de semestrul I din 2022.

Marja operațională include, de la începutul lunii noiembrie 2022 și până la deconsolidarea Horse, un efect pozitiv non-cash al încetării amortizării acestor active deținute în vederea vânzării. A reprezentat 275 milioane de euro în semestrul I din 2023. Ajustată din impactul pozitiv Horse, marja operațională a grupului ar fi fost de 6,6% în semestrul I din 2023, comparativ cu o marjă operațională de 4,6% în semestrul I din 2022.

După luarea în considerare a altor venituri și cheltuieli din exploatare, venitul operațional al Grupului a fost de 2,096 miliarde de euro, față de 923 milioane de euro în semestrul I 2022 (+1,173 miliarde euro față de semestrul I 2022).

Contribuția companiilor asociate s-a ridicat la 566 milioane de euro, față de 214 milioane de euro în semestrul I din 2022.

Free cash flow-ul din perimetrul Automobile este la un nivel record în semestrul I din 2023 și a ajuns la 3,292 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 650 milioane de euro față de semestrul I din 2022. Include 600 de milioane de euro din dividende Mobilize Financial Services, față de 800 de milioane de euro în semestrul I din 2022.

La 30 iunie 2023 stocurile totale de vehicule noi (inclusiv cele din rețeaua de dealeri independenți) reprezentau 569.000 de vehicule. Acest nivel se explică prin tensiuni continue asupra logisticii din aval, care afectează capacitatea de a livra vehicule clienților finali. Indicatorul a scăzut ușor față de trimestrul I din 2023, când se înregistrau 580.000 de unități. Această îmbunătățire va continua în semestrul al doilea din 2023 pe măsură ce tensiunile legate de logistică încep să se diminueze.

„Renault Group a atins o performanță record în prima jumătate a anului 2023, atât în ceea ce privește profitabilitatea, cât și generarea de numerar. Aceste rezultate sunt consecința eforturilor noastre continue de a reduce costurile pe perioada ultimilor trei ani și al strategiei noastre concentrate pe valoare, combinată cu primele beneficii ale unei ofensive de produse fără precedent. Bazele noastre nu au fost niciodată la fel de solide și robuste.

În același timp, implementăm cu o viteză incredibilă proiectele noastre strategice care transformă Grupul în profunzime: am finalizat deja desprinderea Horse și am semnat un acord de joint-venture cu Geely pentru a da naștere unui campion mondial al motoarelor cu emisii reduse. În conformitate cu planul nostru, separarea Ampere va fi încheiată în a doua jumătate a acestui an. Cu cât progresăm mai mult în acest proces, cu atât vedem mai clar avantajele competitive ale entității noastre EV & Software.

În cele din urmă, semnarea acordurilor definitive ale Alianței marchează intrarea oficială într-o nouă eră de cooperare. Aceste acorduri asigură existența unor oportunități de afaceri majore pentru cei trei parteneri, prin proiectele noastre operaționale, definesc implicarea puternică a Nissan în Ampere și oferă grupului Renault o flexibilitate suplimentară semnificativă în alocarea capitalului, permițând vânzarea acțiunilor Nissan“, a declarat Luca de Meo, CEO al grupului Renault.

Așa cum este deja cunoscut, vânzările grupului Renault la nivel mondial au atins 1.134.000 vehicule în primul semestru al anului 2023, cu 13% mai mult în comparație cu primul semestru din 2022. În Europa, vânzările au crescut cu 24% într-o piață care a evoluat cu 17%, ceea ce a generat o creștere a cotei de piață.

În interiorul grupului, vânzările mărcii Renault la nivel mondial au ajuns la peste 772.000 de unități, cele ale Dacia de peste 345.000 de unități, iar divizia premium-sport Alpine continuă să își îmbunătățească vânzările la aproape 1.900 unități.

Registrul de comenzi al grupului în Europa se află la 3,4 luni de vânzări la sfârșitul lunii iunie. Estimarea pentru viitor este de menținere peste ținta de două luni de vânzări pe durata întregului an 2023, chiar și cu o piață în scădere cu 30% față de 2019.

Tot la capitolul prognoze pentru finalul lui 2023, oficialii grupului Renault mizează pe o marjă operațională cuprinsă întyre 7% și 8%, dar și la un free cash flow „superior sau egal cu 2,5 miliarde de euro”.

Citește și:
– Rezultatele Stellantis pentru primul semestru, peste așteptări. Furnizorii, din nou somați să reducă prețurile
– Veniturile Renault pentru al doilea trimestru din 2023, majorate cu 271 mil. euro de participația la Nissan

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...