Pod peste Prut la Ungheni: Începe licitația pentru noua conexiune rutieră cu Republica Moldova

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația necesară lansării licitației pentru proiectarea și execuția unui pod nou peste Prut la Ungheni, a informat vineri Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Ion Dobreanu - vin, 28 iul. 2023, 17:04
Pod peste Prut la Ungheni: Începe licitația pentru noua conexiune rutieră cu Republica Moldova

Potrivit lui, contractul prevede inclusiv construcția unui drum de legatură cu Autostrada A8 (TârguMureș – Iași – Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei.

Durata contractului este de doi ani din care, șase luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Obiectivul de investiții va fi finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care se desprinde din A8 la km 96+140 și traversează râul Prut printr-un pod în lungime de aproximativ 261,2 m.

Lucrarea de artă presupune realizarea a două poduri paralele (cu câte două benzi pe sens și trotuare) cu tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație).

Ulterior validării documentației de atribuire de către ANAP, CNAIR va transmite spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de participare aferent acesteia.

La finele anului trecut a fost aprobată finanțarea pentru construcția Podului rutier Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova, proiect depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility CEF) în valoare de 16,48 de milioane de euro, a anunțat atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Potrivit acestuia, lungimea totală a podului, punctului transfrontalier și locurilor de parcare adiacente este de 1.000 metri, din care lungimea podului este de 261,20 metri. Proiectul mai include si realizarea unui tronson de autostradă cu 2×2 benzi de circulatie cu lungimea de 0,5 km care va asigura funcționalitatea independentă a podului până la finalizarea integrală a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8).

Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro din care contribuția Uniunii Europene este de 16,486 de milioane de euro (valori fără TVA).

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...