Cutremurul devastator din Turcia are efecte pe termen lung asupra sănătăţii, spun medicii

Asociaţia medicilor din sudul Turciei a avertizat în legătură cu efectele pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei din zonă după cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,8 produs pe 6 februarie în această regiune, care a provocat distrugeri pe scară largă, relatează luni dpa, potrivit Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 iul. 2023, 12:29
Cutremurul devastator din Turcia are efecte pe termen lung asupra sănătăţii, spun medicii

Seismul a fost urmat de o serie de replici violente. Zeci de mii de persoane au murit şi milioane au rămas fără adăpost.

Dărâmăturile au fost în mare parte îndepărtate, însă problemele de sănătate pe termen lung persistă, a declarat Selahattin Mentes, şeful asociaţiei medicilor din oraşul Adana, sudul Turciei, scrie Agerpres.

Cei mai expuşi sunt femeile şi copiii mici, a mai spus el.

Există o lipsă a nutriţiei echilibrate, ceea ce poate duce la tulburări de dezvoltare la copii. Femeile însărcinate sunt, de asemenea, expuse riscului.

„Un număr mare de naşteri premature şi avorturi spontane au fost raportate în regiune„, a adăugat el. Intervenţiile chirurgicale dificile trebuie realizate în Adana, iar spitalele din zonă sunt deja supraaglomerate, a afirmat el, potrivit Agerpres.

Medicii din această regiune au observat, de asemenea, o creştere a numărului de cazuri de depresie.

„Au fost foarte multe decese, oamenii au pierdut totul şi viaţa cu care au rămas are puţine să le ofere”, a spus Mentes.

El a acuzat, de asemenea, autorităţile că au aruncat molozul de la clădirile prăbuşite într-o manieră necontrolată. Ei nu ştiu dacă acesta conţine toxine, precum azbestul, care se pot infiltra în pânza freatică. Lipsa de informaţii asupra acestei chestiuni reprezintă o mare problemă, a mai spus el.

„Nu ştim care va fi rata cancerului pulmonar în cinci sau zece ani, la fel cum încă nu ştim în ce măsură lipsa nutriţiei echilibrate va afecta dezvoltarea copiilor„, a subliniat el, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...