Președintele chinez Xi Jinping a numit un nou șef asupra arsenalului de rachete

Preşedintele chinez Xi Jinping, de asemenea comandant şef al armatei, a numit luni un nou şef al forţelor armate care supraveghează rachetele convenţionale şi nucleare ale ţării, cu o zi înainte de aniversarea Armatei Populare de Eliberare (PLA), informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 iul. 2023, 18:49
Președintele chinez Xi Jinping a numit un nou șef asupra arsenalului de rachete

Wang Houbin, fost comandant adjunct al Marinei, a fost numit noul şef al Forţei de Rachete PLA, şi Xu Xisheng, noul său comisar politic, ambii dobândind rangul superior de general, potrivit presei de stat.

Până la mutarea sa în Forţa de Rachete PLA, Wang a fost comandant adjunct al Marinei din 2020. Anterior, el a fost şi adjunct al şefului de stat major al marinei.

Xu a fost anterior comisar politic adjunct al Comandamentului militar din Teatrul de Sud, unul dintre cele cinci teatre ale comandamentelor PLA.

Media de stat nu au anunţat unde se află sau a fost numit fostul şef al Forţei de Rachete PLA, Li Yuchao.

Noile numiri au venit cu o zi înaintea celei de-a 96-a aniversări a înfiinţării PLA la 1 august.

Xi a cerut în mod repetat armatei să aprofundeze planificarea de luptă pentru a creşte şansele de victorie în caz de război şi a proteja suveranitatea şi teritoriul Chinei.

China spune că aplică o strategie nucleară defensivă şi se angajează să nu folosească prima armele nucleare. Ea spune de asemenea că nu va folosi sau ameninţa cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare sau zonelor libere de arme nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...