Diana Chiriacescu (FONSS): Guvernul s-a angajat să finalizeze până la 31 august proiectul noii legi de asistență socială

Guvernul urmează să finalizeze până la 31 august şi să transmită spre dezbatere şi adoptare Parlamentului proiectul noii legi a asistenţei sociale, act normativ care modifică Legea 292, a anunţat, luni, directorul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale - FONSS, Diana Chiriacescu, după consultările avute la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 iul. 2023, 20:29
Diana Chiriacescu (FONSS): Guvernul s-a angajat să finalizeze până la 31 august proiectul noii legi de asistență socială

„I-am cerut premierului un angajament ferm pentru o reformă de sistem. Este important ca în acest sector al asistenţei sociale să existe un angajament pentru o finanţare fermă, clară a serviciilor sociale. Această finanţare trebuie să crească pentru că de ea depind foarte multe lucruri, inclusiv calitatea serviciilor şi resursele umane din sector. Totodată, avem nevoie de măsuri care să reprezintă o foaie de parcurs clară pentru creşterea calităţii în serviciile sociale”, a declarat Chiriacescu.

Ea a precizat că reprezentanţii ONG-urilor au prezentat la consultările cu partea guvernamentală un pachet de măsuri clare care ţin de Legea asistenţei sociale şi de Legea calităţii serviciilor sociale şi au primit din partea oficialilor guvernamentali „un angajament şi nişte soluţii”.

„Soluţiile despre care Guvernul a vorbit astăzi sunt soluţii la care sectorul neguvernamental, de pildă, a contribuit, deopotrivă, cu Ministerul Muncii în ultimii doi ani. (…) Această Lege a asistenţei sociale de care vorbim noi astăzi a fost revizuită timp de doi ani de zile cu ONG-urile la masă şi avem în momentul ăsta o formă a legii care este aproape bună şi pe care noi o aşteptăm transmisă către Parlament. Nu e ca şi cum trebuie să luăm totul de la zero. (…) Ce auziţi în aceste zile este un mesaj oarecum distorsionat legat de faptul că legea trebuie complet schimbată. Ea a fost schimbată, ea este pe masa Guvernului, trebuie să ajungă la Parlament, la vot. Şi noi susţinem că această formă care a fost lucrată de Ministerul Muncii în ultimii doi ani de zile împreună cu noi, trebuie să meargă mai departe, dar să meargă mai repede. (…) Am convenit o foaie de parcurs care este importantă pentru noi. (…) Legea 292, a asistenţei sociale, trebuie adoptată rapid şi ăsta e primul pas din foaia de parcurs. Va urma o regândire a Legii calităţii serviciilor, o regândire a mecanismelor de control şi, probabil, o unificare a structurilor de control – e un subiect de discutat şi de analizat împreună şi, apoi, o revizuire a legilor specifice, pentru dizabilitate sau pentru situaţia copilului, în aşa fel încât toate serviciile să poată să fie sincronizate pe partea de calitate”, a explicat declarat Diana Chiriacescu.

Potrivit acesteia, partea neguvernamentală susţine existenţa unui ministru fără portofoliu care să coordoneze domeniul asistenţei sociale.

„Noi spunem în sectorul neguvernamental nu atât că trebuie comasate agenţiile, noi spunem, de pildă, că ar fi foarte util să existe un ministru fără portofoliu pentru asistenţa socială. Ministerul Muncii este foarte greu de dus în spate de un singur om, care să se uite şi la aspectele de ocupare şi la aspectele de asistenţă socială. Ele sunt două domenii complet diferite. Am cerut lucrul acesta „, a transmis directorul FONSS.

O altă solicitare a ONG-urilor s-a referit la creşterea numărului serviciilor sociale, mai ales în teritoriu, în baza fondurilor europene acordate prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială.

„Există bani europeni pentru asta. Am cerut ca aceşti bani europeni din POIDS, Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, să fie direcţionaţi cât mai repede, la nivel local, pentru creşterea acestor servicii, iar proiectele să nu fie necompetitive. (…) POIDS este un mecanism de finanţare european care, pentru prima oară în România, aduce 3,5 miliarde de euro în sistemul serviciilor sociale. Ne-am luptat pentru banii ăştia şi noi în mediul neguvernamental şi ne luptăm în continuare ca POIDS să fie lansat mai repede, aplicat şi investiţia să meargă în aceste servicii noi de care avem nevoi ca de aer”, a evidenţiat Chiriacescu.

Ea a completat că reprezintă şi Platforma socială din România, o coaliţie de patru federaţii mari de furnizori de servicii sociale, iar ONG-urile asigură la ora actuală 45% din totalul serviciilor sociale.

„Noi suntem de partea pe care nu o vedeţi prea des la televizor. Zilele acestea aţi văzut un grup de oameni care sunt constituiţi în grup infracţional şi care asigură aceste servicii sociale în condiţii greu de imaginat”, a afirmat Chiriacescu, cu referire la cazurile centrelor unde s-au descoperit nereguli serioase în acordarea îngrijirii vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

Georgiana Pascu, manager de proiect la Centrul de Resurse Juridice, a precizat că una dintre propunerile venite din partea CRJ vizează recunoaşterea calităţii acestui ONG ca organizaţie de drepturile omului cu dreptul de a realiza vizite de monitorizare neanunţate.

„Aşteptăm o propunere de parteneriat concret, o recunoaştere a calităţii Centrului de Resurse Juridice ca organizaţie de drepturile omului, a cărei calitate a fost recunoscută şi de CEDO, de a realiza vizite de monitorizare neanunţate. Bineînţeles, alături de alte organizaţii pentru drepturile omului de tip watch-dog, aşa cum suntem noi. Am adresat doamnei ministru propunerea ca acest parteneriat să fie unul solid şi să fie un parteneriat încheiat cu Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi MAI”, a menţionat Pascu.

Te-ar mai putea interesa și
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un proiect rezidențial de pe strada Mătăsari din București, dezvoltat de......
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service ...