„1 ianuarie 2025, descentralizarea serviciilor publice de la nivel central. Direcţiile judeţene de sport, direcţiile judeţene de cultură, direcţiile de sănătate publică, direcţiile sanitar-veterinare, inspectoratele şcolare, începând, repet, cu 1 ianuarie 2025, ca prim pas pentru ceea ce înseamnă descentralizarea serviciilor publice şi apropierea (…) acestui nivel de serviciu de cetăţean. Este foarte important ca cine decide asupra serviciilor publice de interes local să fie autoritatea locală şi de aceea, până la această dată, transferul către autorităţile publice judeţene a acestui nivel de servicii se va realiza treptat. Nu este o măsură care să se aplice peste noapte, dar scopul final este de apropiere a serviciilor publice de cetăţeni”, a explicat Boloş, la finalul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu.
Măsurile avute în vedere vizează şi partea de organizări de evenimente de către autorităţile locale fiind avută în vedere o limită în acest sens.
„Capitolul care ţine de sport, de recreere, Capitolul bugetar 67 îi spunem noi – se ţinteşte partea aceasta de organizări de evenimente. Uneori nu ajung weekend-urile pentru organizări de evenimente de către autorităţile publice locale. Nu spun cu răutate, spun doar că trebuie să fim atenţi că există o limită din veniturile proprii pe care o putem folosi pentru astfel de lucruri. Cetăţenii au votat pentru folosirea eficientă a banilor şi investiţiile trebuie să fie prioritare pentru ca să avem un nivel decent de dezvoltare a infrastructurii la nivel local. Sigur că aici şi domnul prim-ministru Marcel Ciolacu şi domnul preşedinte Nicolae Ciucă ne-au solicitat să testăm dacă procentul de 7,5% din venituri proprii este unul care este utilizat la primăriile care implementează investiţii şi, în acelaşi timp, asigură organizare de evenimente la nivel local. Şi aici procentul acesta s-ar putea să mai sufere modificări după ce vom face această testare”, a precizat ministrul Finanţelor.
În ceea ce priveşte instituţiile publice cu personalitate juridică, de subordonare locală, a adăugat el, nu vor mai putea funcţiona dacă au un număr de sub 50 de posturi ocupate şi au activităţi care se suprapun şi sunt similare cu ale altor instituţii publice.
„Nu vor mai putea fi astfel de situaţii, iar ordonatorii de credite vor trebui să stabilească care instituţii publice intră în regim de comasare, reorganizare sau, sigur, transfer de activitate la primării sau transfer de activitate la nivelul autorităţilor publice judeţene. Aceasta este o decizie de oportunitate pe care o va analiza fiecare autoritate publică centrală şi locală”, a punctat Boloş.