Legea de modificare a pensiilor speciale se întoarce în Parlament. CCR, beneficiară de pensii speciale, a decis că unele articole din lege sunt neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale, anunţă Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 aug. 2023, 13:52
Legea de modificare a pensiilor speciale se întoarce în Parlament. CCR, beneficiară de pensii speciale, a decis că unele articole din lege sunt neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a discutat miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse în Parlament Legii pensiilor speciale.
Pe 29 iunie, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare, scrie Agerpres.

Actul normativ se referă la pensiile de serviciu ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Conform acestei legi, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.

Magistraţii ar fi meritat, în funcţie de principiul contributivităţii, pensie medie de sub 5.400 de lei brut în iulie, arată datele Casei Naţionale de Pensii analizate de Economica.net.

Pensie de serviciu medie a magistraţilor a depăşit 21.500 de lei brut în iulie 2023. Din această valoare, peste 19.600 de lei reprezintă cota din pensie plătită de la bugetul de stat magistraţilor pensionari, adică partea din pensie plătită din taxele tuturor contribuabililor din România.
În iulie 2023, cei mai mulţi beneficiari civili de pensii de serviciu sunt magistraţii: 5.309 persoane, potrivit datelor obţinute de Economica.net de la CNPP.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...