Gazprom: Ucraina datorează Rusiei 2 mld dolari pentru gaze

Ucraina datorează Rusiei circa 2 miliarde de dolari pentru livrările de gaze şi nu există încă un plan de rezolvare a problemei, a declarat directorul general al Gazprom, Alexei Miller, transmite RIA Novosti.
Economica.net - joi, 05 dec. 2013, 15:18
Gazprom: Ucraina datorează Rusiei 2 mld dolari pentru gaze

Miller a precizat că discută cu reprezentanţii companiei naţionale de energie fin Ucraina Naftogaz pentru găsirea unei soluţii.

„Căutăm variante pentru rezolvarea problemei, avem negocieri, dar deocamdată nu am ajuns la un acord”, a spus Miller jurnaliştilor.

Comentariile sale au avut loc după ce Naftogaz a anunţat marţi că a încheiat un acord cu Gazprom pentru amânarea plăţilor pentru livrările de gaze din timpul iernii până în primăvară.

Directorul Naftogaz, Ievhen Bakulin, a spus că acordul prevede amânarea plăţilor pentru gazele importate în ultimul trimestru al anului.

Oficialii ucraineni au anunţat că cele două părţi au ajuns la un compromis referitor la un nou program de plăţi, dar nu au dat detalii.

Pe de altă parte, oficialii ruşi au spus că a fost analizată amânarea plăţilor.

Negocierile dintre Moscova şi Kiev au loc pe fondul tulburărilor politice din Ucraina. Mii de oameni participă la demonstraţii în capitală, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici şi a guvernului, în urma eşecului de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Gazprom a reclamat în octombrie faptul că Ucraina îi datorează 882 de milioane de dolari pentru gazele importate şi a avertizat că ar putea să îi ceară ca în viitor să plătească în avans.

Ucraina a ameninţat iniţial că nu va mai cumpăra gaze până la sfârşitul anului, dar ulterior a dat înapoi.

Conflictele legate de gaze dintre cele două ţări au afectat în trecut livrările către Europa, cel mai serios în ianuarie 2006 şi ianuarie 2009, când au fost oprite total.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ultimele 18 luni, determinându-i pe economişti să previzioneze noi reduceri......
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...