Corupţie într-o familie de magistraţi din Focşani şi legături cu lumea interlopă

Judecătoarea Anişoara  Topor, magistrat la Judecătoria Focşani, este suspectată că ar fi  primit bani de la cămătari în schimbul unor soluţii favorabile în unele dosare. Costel Iacob, bărbatul care a mituit-o, apoi a denunţat-o pe aceasta, a încercat să se sinucidă.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 17:44

Documentele prezentate instanţei de către DNA au scos la iveală că judecătoarea Anişoara Topor, care trebuia să împartă dreptatea în Vrancea se învârtea în lumea interlopilor. Cerea şpagă, iar cine nu avea bani, apela la finul său de cununie, interlopul Sandu Ştefan, care în schimbul unei camete consistente oferea sumele solicitate.

Costel Iacob, denunţătorul Anişoarei Topor, a deschis la Judecătoria Focşani un proces în care revendica mai multe hectare de teren. După doi ani de amânări, omul de afaceri l-a contactat pe fratele judecătoarei, funcţionar la Consiliul Judeţean Vrancea. Acesta l-a pus în legătură cu sora sa, care i-a şi cerut 40.000 de euro, garantându-i că va câştiga definitiv procesul. Anişoara Topor i-a pus, însă, în vedere, să-şi plătească şi avocatul, un cunoscut al ei care a cerut un „onorariu de succes” de 20.000 de euro.

Când s-a trezit fără bani, omul de afaceri a apelat la un cămătar cunoscut în Focşani, care l-a împrumutat. Abia apoi a ieşit la iveală că interlopul era, de fapt, finul de cununie al judecătoarei. După ce a trimis către familia magistratului zeci de mii de euro, omul de afaceri a câştigat procesul.

Anişoara Topor a apărut, însă, cu noi pretenţii. Voia să-şi aranjeze casa de vacanţă. Problema a apăut, însă, după ce Costel Iacob a pierdut procesul, la următoarea instanţă. Supărat şi cu banii luaţi, omul a discutat din nou cu judecătoarea şi cu fratele acesteia, pe care, de data aceasta i-a şi înregistrat. A căzut la pace, dar nu cu judecătoarea, ci cu soţul acesteia, avocat de profesie, care i-a promis că poate mitui nişte judecători în schimbul a 15.000 de euro. Costel Iacob a făcut însă aceeaşi greşeală şi a împrumutat banii tot de la interlop. Îndatorat la cămătari şi fără pământ, Costel Iacob a încercat să-şi pună capăt zilelor.

Anişoara Topor de la Judecătoria Focşani a fost arestată pereventiv pentru 29 de zile, după ce Curtea de Apel Bucureşti a verificat probele procurorilor anticorupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...