Dobre, Vlădescu, Macovei, Berceanu, trimişi de Guvern la DNA pentru contractul cu Bechtel

Guvernul va sesiza DNA şi SRI pentru nereguli în derularea contractului încheiat cu Bechtel la construcţia Autostrăzii Transilvania, acuzând posibile fapte de natură penală comise de foştii miniştri Gheorghe Dobre, Sebastian Vlădescu, Monica Macovei, Radu Berceanu şi fostul şef CNADNR Cristian Duică
Economica.net - vin, 06 dec. 2013, 08:26
Dobre, Vlădescu, Macovei, Berceanu, trimişi de Guvern la DNA pentru contractul cu Bechtel

Inspectorii guvernamentali arată, printre altele, că înţelegerea cu Bechtel a fost modificată, în 2009, fără respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.

Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit iniţial la „valoarea corectă” şi certificată ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.

Citeste si: Contractul cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania. De la început şi până în prezent – Documentar

Prin încheierea unui acord de modificare la contract, în baza unei hotărîri de guvern iniţiată de Dobre şi avizată de Vlădescu şi fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, statul a fost păgubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordate iniţial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Inspectorii arată că miniştrii ştiau, conform notei de fundamentare a hotărîrii de guvern, că aveau obligaţia recuperării acestei sume.

Pentru crearea unei „aparenţe de legalitate”, a fost însă acceptată creşterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate că acestea se refereau la activităţi anterioare încheierii construcţiei, iar construcţiile erau deja începute din 2004.

Citeste si: Şova: Am cerut americanilor de la Bechtel contractul original pentru Autostrada Transilvania. Il vor trimite

Inspectorii îi acuză astfel pe miniştrii Dobre, Vlădescu şi Macovei că au creat un artificiu pentru a justifica faptul că Bechtel a păstrat 40 milioane euro.

În raport se mai arată că reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) nu au pus la dispoziţia Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost găsit în pofida căutărilor la mai multe instituţii, fiind obţinute doar copii certificate. În final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat „conform cu originalul”, în limba engleză, care ar fi originalul documentului aflat în posesia statului.

Citeste si: Șova: Autostrada Transilvania va fi gata până în 2018

Citeste si: Lucrările la singurul tronson contractat al Autostrăzii Transilvania, amânate din lipsa banilor

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...