Beijingul a asigurat Moscova că va rămâne imparțială în privința conflictului din Ucraina

Ministrul de Externe chinez Wang Yi (foto) i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică desfăşurată luni, că Beijingul va menţine o poziţie independentă şi imparţială în privinţa Ucrainei, în încercarea de a găsi o reglementare politică, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 aug. 2023, 21:54
Beijingul a asigurat Moscova că va rămâne imparțială în privința conflictului din Ucraina

China va fi o „voce obiectivă şi raţională în cadrul oricăror forumuri internaţionale multilaterale şi „promovează activ negocierile de pace”, se adaugă în comunicatul Ministerului de Externe chinez difuzat după convorbire.

Mai devreme luni, MAE chinez a estimat că discuţiile internaţionale desfăşurate în cursul weekendului în Arabia Saudită în vederea identificării unei soluţii paşnice a crizei din Ucraina au contribuit la „consolidarea consensului internaţional”.

Peste 40 de ţări, între care China, India, Statele Unite ale Americii, state europene, nu însă şi Rusia, au luat parte la discuţiile de la Jeddah încheiate duminică.

China a fost reprezentată de emisarul special pentru afaceri eurasiatice, fostul ambasador în Rusia Li Hui, care în mai a efectuat un turneu în şase capitale europene într-un demers vizând găsirea unui teren comun pentru reglementarea politică a conflictului ce durează de aproape un an şi jumătate.

Beijingul a refuzat să condamne Moscova pentru invazia din Ucraina lansată în februarie 2022 şi a propus propriul său plan de pace, primit fără entuziasm în Rusia şi Ucraina şi cu scepticism de SUA şi NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...