Petrom va plăti redevenţe de trei ori mai mari statului român. Profitul, minus 12% până în 2015 – Erste Group

Nivelul redevenţelor pe care OMV Petrom le plăteşte Statului român s-ar putea tripla, începând din 2015, potrivit estimărilor Erste Group Research, publicate într-un raport primit la redacţia ECONOMICA.NET. Doar ca urmare a noilor redevenţe, profitul de exploatare (EBIDTA) ar putea scădea cu peste 12% în 2015. Anul viitor expiră acordul Petrom cu Guvernul României, încheiat odată cu privatizarea prin care redevenţele nu au putut fi mărite.
Adrian N. Ionescu - Dum, 08 dec. 2013, 22:05
Petrom va plăti redevenţe de trei ori mai mari statului român. Profitul, minus 12% până în 2015 - Erste Group

„Se poartă discuţii privind noul sistem de taxe (redevenţe privind extracţia ţiţeiului şi gazelor din România. n.r.), care vor fi sigur mai mariNe aşteptăm la o triplare a redevenţelor, ceea ce pentru Petrom va însemna o creştere a redevenţelor medii de la 7,5% la 22,5%, după 2014″, se spune într-un raport al Erste Group Research, primit la redacţia ECONOMICA.NET.

Numai ca urmare a noilor redevenţe, profitul de exploatare (înainte de plata taxelor, a dobânzilor, de depreciere şi amortizare, EBIDTA) ar putea scădea de la 9 miliarde de lei la 7,9 miliarde de lei în 2015, potrivit estimărilor Erste Group Research.

Ca urmare a noilor perspective de taxare a OMV Petrom (SNP), preţul acţiunilor acesteia are o tendinţa mai degrabă de stagnare. Erste recomandă PĂSTRAREA acţiunilor SNP, dar nu şi cumpărarea lor.

Compania plăteşte în prezent redevenţele stabilite, cu ocazia privatizării Petrom (SNP), în 2004, între 3,5 % şi 13,5 % din valoarea producţiei, în funcţie de perimetrul de extracţie.

Nivelul actual al redevenţelor este corespunător unui preţ al petrolului de 20 de dolari / baril. Nivelul respectiv a fost mult criticat în epocă, pentru că pe piaţă se declanşase o tendinţă de creştere agresivă a cotaţiilor.

„Este posibil ca România să stabilească un nou sistem de taxare sau să-l simplifice pe cel actual. S-ar putea stabili rate separate pentru petrolul şi gazele extrase onshore şi altele pentru resursele offshore, potrivit zvonurilor”, mai spune raportul Erste.

Pe de altă parte, redevenţele ar putea fi împărţite între administraţia centrală şi cele locale, spre deosebire de sistemul actual, în care banii se duc doar la bugetul de stat.

Preţul petrolului a ajuns chiar în 2004 la 50 de dolari / baril (o tonă de petrol are circa 7 barili, în funcţie de calitate). În 2006 s-a atins pragul de 75 de dolari. În 2007 preţul se apropia la doar câţiva cenţi de 100 de dolari, prag deasupra căruia a sta mereu până la declanşarea crizei în toamna lui 2008. Între timp, barilul de petrol se vânduse şi la peste 140 de dolari.

În prezent petrolul se vinde cu 97 de dolari barilul.

OMV Petrom (SNP) ar putea începe în 2018 extracţia de gaze din câmpul Neptun al platformei continentale a Mării Negre. Împreună cu Exxon Mobil, compania a descoperit rezerve de gaze naturale estimare la  42 – 84 miliarde de metri cubi. Un acord între Guvernul Român şi OMV Petrom ar urma să se încheie în 2014.

„Resursele offshore sunt la adâncimi mari, presupun investiţii costisitoare şi vor aduce un profit bun în cazul în care preţuriile gazelor sunt corespunzătoare în România, iar redevenţele scăzute pe termen lung”, observă analiştii Erste.

Petrom va încerca de asemeni să obţină redevenţe onshore minime, pentru a putea investi banii obţinuţi pe câmpurile tradiţionale în cele offshore.

Chiar şi aşa, noul sistem de taxe va apăsa mai mult asupra profitabilităţii Petrom începând din 2015. Mai ales dacă la redevenţe se adugă şi impozitele suplimentare pe construcţii speciale (stîlpi, sonde, etc).

OMV Petrom (SNP) este cea mai mare companie românească şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde este evaluată la peste 25,9 miliarde de lei (5,8 miliarde de euro). Aceasta este capitalizarea bursieră, adică produsul dintre totalul acţiunilor emise de SNP şi preţul lor la bursă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...