De la finele lui 2022, la Cristian, lângă Sibiu, mai mulți crescători de păsări asociați în Ovo Product Cooperativă Agricolă adună producția de ouă de pe o rază de 200 de kilometri în jur și o pregătește pentru livrarea în marile magazine. Cooperativă agricolă, cu afaceri de peste 4,6 milioane de euro în 2022, a finalizat la finele anului trecut o investiție de peste 1,1 milioane de euro într-o unitate de sortare, ambalare și depozitare ouă de unde pleacă anual, spre marile lanțuri de magazine, peste 38 de milioane de ouă pe an, din care 85% ambalate și 15% ouă vrac.
Investiția a fost realizată în proporție de 70% cu bani prin PNDR 2020, contractul de finanțare fiiind încheiat în august 2019.
Capacitatea existentă la momentul depunerii proiectului era de circa 57.000 ouă/ zi, iar cea realizată după implementarea proiectului este de 135.000 ouă/ zi.
Unitatea constă într-o hală de producție de 1.322 mp în care se află echipamente precum o mașină de sortat ouă, două mașini de înfoliat, două imprimante input, patru output, trei mașini frigorifice și 252 de paleți.
„Unitatea deservește membrii cooperatori și alți producători pe o rază de 200 de kilometri. Proiectul își propune să creeze un lanț alimentar, în special pentru acei producători care au nevoie de o desfacere mai facilă pe piață. Desfacerea produselor e o provocare, mai ales în țara noastră și implică zilnic multă muncă. Noi desfacem produsele în marile magazine naționale, cu care am colaborat bine. AFIR ne-a susținut pe toată durată implementării investiției, ne-a oferit suport oricând a fost necesar și nu ne-am simțit atât verificați, cât mai degrabă ajutați de reprezentanții AFIR”, a menționat Alexander GRAFFIUS, reprezentantul legal al proiectului.
Graffius, care controlează și ferma de păsări Ovosib Farms SRL, este cel care, din 2013, a montat în Sibiu automate pentru livrare de ouă proaspete, potrivit presei locale.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat în perioada 2014 – 2022 investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, prin submăsura 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Această linie de finanțare a beneficiat de o alocare financiară de aproximativ 503 milioane de euro, solicitările de finanțare depuse însumând peste 802 milioane de euro.
„În urma procesului de evaluarea și de selecție, AFIR a încheiat prin PNDR 2020 contracte de finanțate cu 604 procesatori, valoare totală a contractelor ajungând la 451,2 milioane de euro. Până în prezent, AFIR a plătit 252,6 milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii submăsurii 4.2. În programarea financiară pe care o deschidem începând din acest an, procesatorii vor avea la dispoziție fonduri nerambursabile prin intervențiile DR-22(procesare agricolă) și prin DR-23 (produse alimentare și transformate), iar pentru procesare la nivelul fermei prin intervențiile DR-20 (exploatații zootehnice), DR-15 (exploatații pomicole), DR-30 (tineri fermieri)”, a precizat George Chiriță, Directorul general al AFIR.