Valurile de căldură vor afecta economia mondială, în 2023. O zi de caniculă este echivalentă cu o jumătate de zi de grevă – Allianz Trade

Recentele valuri de căldură ar putea amputa Produsul Intern Brut mondial cu aproape 0,6 puncte procentuale în 2023, arată o estimare realizată de compania germană Allianz Trade, lider mondial în asigurarea creditelor comerciale, potrivit căreia avansul economiei chineze ar putea fi cu 1,3 puncte mai mic din cauza caniculei, informează AFP.
AGERPRES - mie, 09 aug. 2023, 10:52
Valurile de căldură vor afecta economia mondială, în 2023. O zi de caniculă este echivalentă cu o jumătate de zi de grevă - Allianz Trade

Marţi, serviciul european Copernicus a confirmat că iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună întregistrată vreodată pe Terra. Luna trecută, marcată de canicule şi incendii pe toată suprafaţa globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deţinea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius), scrie Agerpres.

„În ultimele luni, SUA, Europa, China şi alte ţări din Asia s-au confruntat cu creşteri record de temperaturi. Schimbările climatice vor creşte frecvenţa şi intensitatea căldurilor extreme, antrenând o „nouă normalitate” compusă din valuri de căldură, secete şi incendii. Astfel de evenimente nu au impact doar asupra persoanelor şi faunei, dar şi asupra economiilor”, subliniază Allianz Trade într-un studiu apărut săptămâna aceasta.

În acelaşi timp, „salariaţii afectaţi de căldură îşi reduc orele muncă, cunosc o încetinire a sarcinilor lor şi fac greşeli. Reducerea productivităţii muncii ca rezultat al temperaturilor extreme este un fenomen cunoscut”, adaugă compania de asigurări de credite.

Regrupând mai multe date şi studii disponibile, Allianz Trade estimează că aceste valuri de căldură ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte în 2023, „ceea ce este important şi pune în lumină importanţa riscurilor climatice”.

Conform calculelor Allianz Trade, PIB-ul Chinei ar putea fi amputat cu 1,3 puncte, cel al Spaniei cu un punct procentual, cel al Greciei cu 0,9 puncte, al Italiei cu 0,5 puncte, al SUA cu 0,3 puncte şi cel al Franţei cu 0,1 puncte.

„O zi de căldură extremă, cu temperaturi care depăşesc 32 de grade, este echivalentă cu o jumătate de zi de grevă”, adaugă Allianz Trade.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...