Sindicatul INS: Măsurile propuse de Guvern sunt discriminatorii, pot duce la blocarea instituţiei

Măsurile propuse de Guvern sunt discriminatorii, pot duce la blocarea instituţiei şi încalcă Codul Administrativ, susţin reprezentanţii Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB).
AGERPRES - mie, 09 aug. 2023, 11:19
Sindicatul INS: Măsurile propuse de Guvern sunt discriminatorii, pot duce la blocarea instituţiei

Sindicaliştii au făcut referire la proiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea servicilor publice, disciplină economico-financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, eliminarea posturilor vacante poate duce la o blocare a activităţii Institutului Naţional de Statistică (INS), cât şi a Direcţiilor Teritoriale de Statistică, ce funcţionează în acest moment cu o supraîncărcare a salariaţilor existenţi din cauza subdimensionării accelerate a resursei umane pe un fond remunerativ înjositor şi discriminatoriu faţă de alte categorii profesionale.

„Gradul de complexitate al muncii în INS este întâlnit pe întreg parcursul cercetării statistice, inclusiv la nivel local, unde, alături de dificultatea colectării de date primare, există şi problema realizării statisticilor teritoriale în condiţiile în care expertiza statistică trebuie să fie păstrată la nivel superior şi nu îngrădită prin măsuri politice iraţionale”, se menţionează în comunicat.

Referitor la pragul venitului salarial stabilit de 10.000 lei brut, prag peste care nu se vor mai acorda vouchere de vacanţă în cuantum fix de 1.450 lei/anual/salariat, sindicaliştii îşi exprimă dezacordul deoarece „această măsură, al cărei scop nu a fost unul social, ci pentru sprijinirea turismului naţional, ar crea discriminare între salariaţi, ceea ce contravine principiului egalităţii, aducând un prejudiciu major economiei naţionale şi implicit bugetului statului”.

„Referitor la pragul de 1.000 lei brut lunar pentru sporul de condiţii vătămătoare facem precizarea că acesta deja este plafonat la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, iar în prezent ne aflăm deja într-o situaţie de discriminare întrucât sporul este plafonat pentru angajaţii existenţi, în sumă fixă, spre deosebire de noii angajaţi pentru care se acordă, conform legii, în procent de 15% din salariul de bază”, se mai spune în comunicat.

În ceea ce priveşte măsura privind reducerea numărului de funcţii de conducere de la 12% la 8% din totalul angajaţilor, desfiinţarea funcţiei publice de şef birou şi creşterea numărului de persoane din subordinea celor ce deţin funcţii de conducere, reprezentanţii organizaţiei susţin că aceasta contravine prevederilor Codului Administrativ, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, măsura ar aduce atingere atât drepturilor acestor categorii de funcţionari, drepturi câştigate deja de aceştia, cât şi principiului stabilităţii din punct de vedere al activităţii INS, subliniază sursa citată.

„Propunem eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice, reducerea funcţiilor de secretari de stat şi subsecretari de stat cu 50%, eliminarea facilităţilor de cazare şi a costurilor de transport pentru aceştia, cât şi reevaluarea fondului pentru achiziţii neesenţiale. Reiterăm în final că adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului României fără negociere cu partenerul social dovedeşte încă o dată dezinteresul guvernanţilor faţă de un drept fundamental al salariaţilor reprezentaţi de structurile sindicale”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...