Transportatorii intră în grevă astăzi

Peste 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, începând de luni, 9 noiembrie, în urma deciziei transportatorilor de a-și opri activitatea pe termen nelimitat, fiind nemulțumiți de atitudinea recentă a ministerului de resort, a declarat pentru AGERPRES Augustin Hagiu, consultant în transporturi și președinte al Confederației Naționale Rutiere (CNR).
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 05:15
Transportatorii intră în grevă astăzi

‘Ministerul Transportatorilor nu și-a respectat, în ultima perioadă, angajamentele în ceea ce privește îmbunătățirea contextului legislativ în care transportatorii își desfășoară activitatea. Tocmai de aceea, noi sperăm că începând de luni, 9 noiembrie, peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc la nivelul întregii țări, acțiunea urmând să continue pe termen nelimitat’, a afirmat Augustin Hagiu.

Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES de CNR, transportatorii rutieri de mărfuri reclamă, totodată, măsura anunțată de Guvern, de scumpire a carburanților, o dată prin creșterea accizei, dar și prin noua taxă de 7 eurocenți + TVA, introdusă în prețul carburanților.

‘Transportatorii autohtoni nu pot înțelege și nici nu pot accepta explicațiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, ‘amortizarea’ celor șapte eurocenți pe fondul presupuselor predicții privind scăderea cotației internaționale a barilului este o aberație și un non-sens, atâta timp cât, într-o asemenea situație, în țările europene prețul carburanților va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă și mai mult transportatorii români în afara competiției din piața europeană și regională’, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, Guvernul intenționează să folosească sumele colectate din noua taxă pentru a construi, cu prioritate, autostrăzi în afara fluxurilor și coridoarelor de transport comercial.

‘În același context, autostrăzile ce urmează a fi construite cu bani astfel colectați vor fi mai mult ca sigur taxate, după cum se exprimau în urmă cu ceva timp guvernanții actuali’, susține CNR.

Decizia de intrare în grevă a fost luată pe 29 noiembrie, în cadrul unei reuniuni desfășurate lângă Sibiu, la care au participat reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri din întreaga țară, împreună cu delegații ale patronatelor din transportul rutier.

Este vorba despre reprezentanți ai transportatorilor din 24 de județe ale țării, precum și de lideri ai Asociației Patronale a Transportatorilor din Arad, Federației Operatorilor Români de Transport, Federației Transportatorilor Europa, Asociației Transportatorilor Rutieri în Construcții, Breslei Marilor Transportatori din Cluj și Asociațiilor transportatorilor rutieri de mărfuri din Maramureș, Transilvania, Moldova și Constanța, patronate membre al Confederației Naționale Rutiere.

Te-ar mai putea interesa și
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul BBB- pentru datoria pe termen lung, informează societatea de gaze......
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele ...
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...