Airvolt DOOH, start-up-ul prin care advertiserii investesc în calitatea aerului, accesează 12,5 milioane de euro prin Consiliul European pentru Inovație

Ion Dobreanu - lun, 14 aug. 2023, 18:44
Airvolt DOOH, start-up-ul prin care advertiserii investesc în calitatea aerului, accesează 12,5 milioane de euro prin Consiliul European pentru Inovație

Airvolt, startup-ul românesc pentru managementul calității aerului în mediile urbane și industrializate, a dezvoltat o soluție hardware și software, Platform as a Service (Paas), care permite Brand-urilor, Corporațiilor și Organizațiilor P3 să contribuie activ la reducerea poluării din aerul respirat în orașe. Proiectul a generat interesul mai multor birouri de familie de pe glob, dar și al câtorva firme de investiții majore, chiar și anterior admisiei în cadrul Acceleratorului Comisiei Europene pentru Inovație.

Sumele căutate s-au aflat, pentru o perioadă, sub valoarea tichetelor minime de investiție găsite în privat, în discuție fiind și valuația relativ incertă din Early-Stage, însă validarea oferită de EIC insuflă încredere fondatorilor și finanțatorilor deopotrivă.

”Inițial, lucrurile au stat total diferit față de tot ce am putut învăța din online sau de pe la prieteni despre fundraising și startup-uri. Cred că, în mare parte, s-a datorat și faptului că am ales să producem un obiect fizic ce a necesitat cercetare, proiectare, fabricație, nopți de asamblări, dezasamblari și zile în care o luam de la capăt. Probabil că am fi strâns niște fonduri mult mai rapid dacă am fi scris și noi niște linii de cod, însă a existat și o ambiție de grup. Am vrut să dezvoltăm și să producem hardware în România”, a declarat Anton Radulea (foto), CEO Airvolt DOOH.

Amplificatoare Airvolt sunt destinate aplicațiilor urbane de mari dimensiuni, fiind concepute să monitorizeze și să elimine sau să reducă contaminanții din aer precum micro particulele în suspensie (1-10 microni) provenite din praf și arderea incompletă a combustibililor, sau gazele nocive precum monoxidul de carbon ( CO ), ozonul ( O3 ), dioxidul de azot ( NO2 ) sau dioxidul sulfurat ( SO2 ). Amplificatoarele Airvolt pot fi instalate fie în mediile de interior, ca și purificatoare, cât și în cele de exterior, acolo unde acestea generează microclimate, sau ”insule cu aer curat”, pe raze cuprinse între 15 și 30 de metri. Ele pot avea, în funcție de tipul de aplicație necesar, configurații variabile care vizează factorul de formă, puterea și capacitatea de prelucrare sau configurația specifică de filtrare și sanitizare a aerului procesat.

Sisteme pentru atenuarea poluării aerului din spațiile de exterior sau variante similare există în prezent în câteva orașe de pe glob, dar sunt implementate, de regulă, în acele orașe dezvoltate unde costurile ridicate de instalare, operare și mentenanță pot fi suportate de către bugetele Municipalităților Locale. La polul opus, rămân însă aglomerările urbane foarte poluate, acolo unde aerul inspirat zilnic reduce durata de viață a oamenilor cu mai bine de 4+ ani, dar și alte zone defavorizate unde costul unor astfel de tehnologii salvatoare rămâne în continuare un factor prohibitiv.

”Odată cu intrarea în Acceleratorul EIC, lucrurile au început să se clarifice destul de mult în ceea ce privește planurile de scalare în Spațiul Economic European, pornind cu Europa Centrală și de Sud-Est. Înțelegem ce avem de făcut, avem îndrumarea corectă, însă cred în continuare că adevăratul potențial al Airvolt DOOH se află dincolo de granițele Uniunii Europene, acolo unde putem crea un impact pozitiv în viețile oamenilor, în orașele subdezvoltate și în regiunile defavorizate de pe glob. De aceea, vom redirecționa, în perioada următoare, o parte din fondurile pe care le vom strânge pentru a susține corporația din Delaware să încheie prima sa rundă de Seed și să determine locațiile primelor programe pilot pe care le va desfășura în SUA, iar apoi și în restul lumii”, mai spune antreprenorul Anton Radulea.

Sistemele Airvolt monitorizează și purifică aerul ambiental, în vreme ce integrează unul sau mai multe display-uri digitale interconectate și afișează informații și mesaje relevante pentru publicul vizitator. Soluția Airvolt își propune, astfel, să angajeze bugetele de advertising Digital Out Of Home disponibile pentru a coborî barierele de cost ridicate, aferente implementării, operaționalizării și menținerii în funcțiune a mai multor astfel de sisteme pentru îmbunătățirea calității aerului în zonele critice din mediile urbane și industrializate.

Încrederea în capacitatea companiei de a se extinde în regiuni precum America de Nord, America Latină, Africa, Orientul Mijlociu sau Asia Pacific este dată de un cumul de factori favorabili. Piața globală de Advertising Outdoor a fost evaluat la 28.5 miliarde de dolari doar în 2022 (Businesswire.com). Advertisingul Out Of Home se află într-o tranziție masivă către display, prin conversia afișajelor clasice deja instalate în afișaje digitale, cu beneficiile aferente acestora (Wildstone.co.uk). Se așteaptă ca piața de publicitate out-of-home să crească până la 43,96 miliarde de dolari până în 2027, cu o rată anuală de creștere compusă (CAGR) estimată la 8,9 procente (Globalnewswire.com), în vreme ce piața de purificare a aerului este preconizată să ajungă la 22,84 miliarde de dolari până în 2030, înregistrând o creștere anuală compusă (CAGR) de aproximativ 10,6% (Precedenceresearch.com).

În Europa Centrală și de Sud-Est – o piață care a înregistrat peste 1,3 miliarde de euro în 2019, dar și scăderi de peste 28% în cei doi ani de pandemie – forecast-urile previzionează o valoare de piață care se va apropia din nou cifră 1 miliard de euro în 2024 (Statista.com). În România, piața totală de publicitate outdoor (OOH + Digital OOH) a înregistrat peste 44 de milioane de Euro la finele lui 2022, trecând printr-o perioadă de revigorare după cei doi ani de pandemie și promițând o creștere de circa 8% până la finalul anului 2023 (Business-review.eu).

“Am decis să investesc în această companie la scurt timp după ce a fost înregistrată în Statele Unite, chiar înainte de a putea dovedi o tracțiune consistentă. Dincolo de înclinația mea de a sprijini antreprenorii vizionari, (…) ultimul meu curs absolvit la Universitatea Cambridge despre economia circulară și strategiile de sustenabilitate mi-a oferit instrumentele necesare pentru a înțelege modelul de business al Airvolt, (…) și am si propus ca acesta să fie studiat acolo, (…) lucru care a atras colaborări minunate și neașteptate. Practic, din momentul în care au avut un prototip funcțional minim viabil (…) și am început să îl prezentăm rețelelor noastre, am început să primim implicarea unor ingineri și profesioniști care au adăugat produsului nostru straturi tehnice și conceptuale noi și valoroase. (…) Acest proces a creat destul de multă proprietate intelectuală brevetabilă, dar am avut cu toții o atitudine destul de deschisă, iar activitatea de cercetare și dezvoltare a progresat neașteptat de bine”, a declarat într-o postare pe Linkedin Mary Olson de la Brand Intelligence, Early-Stage Investor și Vice Chair of the Board of Advisors pentru Airvolt Inc.

„Ne-am angajat să asigurăm runda inaugurală de capital Seed a Airvolt în Statele Unite, cu planuri de a lansa această inițiativă la începutul toamnei. Acest efort depinde de finalizarea și depunerea cu succes a întregii documentații necesare pentru acceleratorul EIC de către partea europeană a companiei. Obiectivul nostru imediat implică implementarea unei serii de proiecte pilot în mai multe orașe importante din SUA, inclusiv dar fără a se limita la orașe precum Chicago, Los Angeles, San Francisco, New York, Newark și Houston. Este important de subliniat faptul că, la fel ca și în cazul sprijinului acordat de Consiliul European pentru Inovație, există și în Statele Unite oportunități echivalente de finanțare federală. Având în vedere alinierea dintre modelul de afaceri pe care îl propunem și aceste oportunități, suntem pregătiți să explorăm și astfel de fonduri oferite de guvernul Statelor Unite, în viitorul apropiat. Perspectiva de a încheia parteneriate P3 cu impact rezonează armonios cu viziunea generală a companiei noastre”, a declarat Alex Fredericks, Chairman of the Board of Directors, Airvolt Inc.

În Europa, primul program pilot pentru care compania se angajează în această fază face parte din campania de extindere pe piața CEE și include instalarea a peste 100 de amplificatoare pentru aer capabile de display în București, pe parcursul lui 2024. Airvolt DOOH și-a îmbunătățit de curând tracțiunea pe piața locală, reușind să semneze peste 25 de scrisori de interes cu o serie de parteneri de real estate de la noi, dar și cu câțiva clienți de tip enterprise care s-au declarat interesați să-și afișeze mesajele pe ecranele amplificatoarelor. Dincolo de ROI-ul din Advertising, acești actori vor deveni parte a unui ecosistem care va contribui, prin mesajele afișate, la creșterea capacității de colectare a datelor de tip smart city, în vreme ce bugetele cheltuite de ei vor determina o îmbunătățire substanțială și măsurabilă a calității aerului pe care îl respirăm în orașe, zi de zi.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% față de aceeași periadă din 2023
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele zece luni din 2024, cu 15,64%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, totalizând 104.702......
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Mini-Farm S.R.L. intenționează să preia 10 farmacii aparținând ...
Cumpărăturile de Black Friday se mută din centrele comerciale în mediul online
Cumpărăturile de Black Friday se mută din centrele comerciale în mediul online
Black Friday este un eveniment important de shopping, dar și o zi importantă pentru investitori. Rezultatele vânzărilor ...