„Statele Unite caută, printre altele, să reformateze sistemul de interacţiune interstatală care s-a dezvoltat spontan în regiunea Asia-Pacific”, a declarat liderul rus, scrie Agerpres.
Potrivit lui Putin, promovarea aşa-numitelor strategii ale Indo-Pacificului urmăreşte, de fapt, să creeze „parteneriate politico-militare controlate de Washington”.
Liderul de la Kremlin a adăugat că există focare latente de tensiune în alte regiuni ale lumii şi că „toate acestea sunt generate de aventurile geopolitice, de acţiunile egoiste, neocoloniale ale Occidentului”.
„În exemplul Ucrainei se vede clar la ce duce această politică de a arunca gaz pe foc. Injectând miliarde de dolari în regimul neonazist, oferindu-i echipamente, arme, muniţii, trimiţând consilieri militari şi mercenari, se face tot posibilul pentru a inflama şi mai mult conflictul”, a spus el.
Preşedintele rus a subliniat că numai prin unirea eforturilor comunităţii mondiale sunt posibile reducerea confruntării la nivel global şi regional şi consolidarea încrederii între state.