Acord între OMV şi Gazprom privind modificarea contractului pe termen lung pentru achiziţia gazelor

EconGas, subsidiara OMV, a ajuns la un acord de principiu cu Gazprom privind modificarea contractului pe termen lung pentru achiziţia gazelor, aflat în vigoare de la 1 aprilie 2013, potrivit unui comunicat al companiei austriece remis AGERPRES.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 13:22
Acord între OMV şi Gazprom privind modificarea contractului pe termen lung pentru achiziţia gazelor

‘Am ajuns la un punct important în încercarea de a ne asigura că EconGas înaintează spre o poziţie competitivă. Noul aranjament reflectă parteneriatul nostru sustenabil cu furnizorul de gaze pe termen lung. Apreciem rezultatele negocierilor constructive, care ne duc mai aproape de actualele condiţii de pe piaţa gazelor’, a declarat Gerhard Roiss, CEO al OMV, citat în comunicat.

În cadrul acestui acord interimar, termenii din contractul pe termen lung au fost ajustaţi astfel încât să reflecte cât mai concret actualele condiţii de pe piaţa europeană a gazelor şi există posibilitatea de a se revizui în viitorul apropiat termenii actuali, se mai arată în comunicat. OMV nu precizează despre ce termeni este vorba.

‘Acest acord interimar, împreună cu acordul semnat cu Statoil, în vigoare de la 1 octombrie 2013, va da posibilitatea EconGas să îşi crească performanţa în viitorul apropiat’, a spus, la rândul său, Hans-Peter Floren, membru al boardului executiv al OMV, responsabil de Divizia de Gaze şi Electricitate.

Pe 22 noiembrie, în cadrul OMV Media Summit, Floren a declarat că OMV negociază cu Gazprom modificarea actualului contract pe termen lung, care leagă preţul gazelor de cel al ţiţeiului.

Floren a arătat că realităţile pieţei s-au schimbat, iar preţul spot al gazelor în Europa este acum independent de cotaţiile petroliere. Astfel că şi preţul din contractul cu Gazprom ar trebui să elimine din calcul barilul de ţiţei.

Reprezentanţii OMV nu au dorit să dea amănunte despre preţul la care cumpără gaze de la Gazprom. Aceste volume de gaze sunt destinate în cea mai mare parte pentru piaţa austriacă.

OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...