Numărul şomerilor a crescut în noiembrie cu peste 18.000. Rata şomajului a fost 5,60%

Rata şomajului a fost în noiembrie de 5,60 la sută, în creştere cu 0,20 puncte procentuale, fiind înregistraţi 507.607 şomeri, cu 18.347 mai mulţi decât de octombrie, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 14:21
Numărul şomerilor a crescut în noiembrie cu peste 18.000. Rata şomajului a fost 5,60%

Potrivit ANOFM, rata şomajului la sfârşitul lunii noiembrie a fost de 5,60 la sută, în creştere cu 0,20 puncte procentuale atât faţă de luna octombrie, cât şi de perioada similară a anului trecut.

La nivel naţional au fost înregistraţi în luna noiembrie 507.607 şomeri, cu 18.347 mai mulţi faţă de octombrie.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost înregistrate în judeţele: Teleorman (10,42 la sută), Mehedinţi (10,30 la sută), Vaslui (9,76 la sută), Alba (9,69 la sută), Dolj (9,58 la sută), Galaţi (9,25 la sută), Buzău (8,60 la sută), Olt (7,83 la sută), Gorj (8,17 la sută) şi Dâmboviţa (8,10 la sută).

Rata şomajului masculin a crescut în noiembrie faţă de octombrie de la 5,77 la sută la 6,01 la sută, iar rata şomajului feminin a crescut de la 4,98 la sută 5,14 la sută, numărul femeilor fără loc de muncă ajungând la 219.288.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 186.621 au fost indemnizaţi şi 320.986 neindemnizaţi, numărul celor indemnizaţi fiind cu 13.311 mai mare faţă de octombrie.

Structura şomajului pe grupe de vârstă arată că în luna noiembrie erau înregistraţi 93.639 de şomeri sub 25 de ani, 37.504 cu vârste între 25 şi 30 de ani, 109.124 între 30 şi 40 de ani, 133.392 între 40 şi 50 de ani, 60.489 între 50 şi 55 de ani şi 73.459 de şomeri peste 55 ani.

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional reprezintă 69,02 la sută, şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal, 23,75 la sută, iar cei cu studii universitare, 7,23 la sută din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...