Statele din Africa de Vest sunt pregătite să intervină în Niger împotriva juntei militare care a preluat puterea. Încă mai sunt posibile negocieri (Video)

Forţa ECOWAS s-a declarat vineri gata să intervină în Niger după lovitura de stat din 26 iulie, data unei intervenţii armate fiind stabilită, dar o posibilă misiune diplomatică s-ar putea deplasa la Niamey sâmbătă, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 19 aug. 2023, 11:31
Statele din Africa de Vest sunt pregătite să intervină în Niger împotriva juntei militare care a preluat puterea. Încă mai sunt posibile negocieri (Video)

„Suntem gata să intervenim de îndată ce va fi dat ordinul. S-a stabilit şi ziua intervenţiei”, a declarat comisarul pentru afaceri politice, pace şi securitate al organizaţiei regionale, Abdel-Fatau Musah, la finalul unei întâlniri a şefilor de stat major ai armatelor vest-africane reunite încă de joi la Accra, la mai bine de trei săptămâni după lovitura de stat care l-a răsturnat pe preşedintele din Niger, Mohammad Bazoum.

Potrivit acestuia, la întâlnire s-a convenit asupra „obiectivelor strategice, echipamentului necesar şi angajamentului statelor membre” pentru această posibilă intervenţie. În acelaşi timp, oficialul a anunţat pentru sâmbătă o posibilă misiune diplomatică în Niger „pentru a continua urmărirea căii paşnice de restabilire a ordinii constituţionale”.”Suntem pregătiţi să rezolvăm problema paşnic”, dar este nevoie ca ambele părţi să fie cooperante, a spus Musah.”Nu vom fi noi cei care bat la uşă, când ei ne-o trântesc în faţă”, a adăugat el.

Delegaţiile anterioare din partea ECOWAS nu au reuşit până acum să se întâlnească cu generalul Abdourahamane Tiani, noul lider al Nigerului.

Pe 10 august, ECOWAS a ordonat, în cadrul unui summit desfăşurat la Abuja, desfăşurarea unei forţei standby care să restabilească ordinea constituţională în Niger, fără a dezvălui modalităţile de acţiune sau calendarul avute în vedere. În acelaşi timp, ECOWAS a continuat să favorizeze calea dialogului cu regimul militar. Cererile pentru o soluţionare paşnică a acestei crize s-au multiplicat şi în ultimele zile, în special din partea Statelor Unite.

Noul regim militar de la Niamey rămâne deocamdată inflexibil şi consideră că o intervenţie armată împotriva ţării lor ar fi o „agresiune ilegală şi fără sens”. Soldaţii care au preluat puterea continuă să îl ţină sub sechestru pe preşedintele demis, pe care intenţionează să-l judece pentru „înaltă trădare”.

La Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a solicitat înfiinţarea unui coridor umanitar care să elibereze centrele de tranzit înfiinţate în Niger, unde sunt blocaţi mii de migranţi. Datorită poziţiei sale geografice, Nigerul este una dintre principalele ţări de tranzit din regiune pentru migranţi.

Cel puţin 28 de civili au fost ucişi la începutul acestei săptămâni în urma unor violenţe în mai multe sate din sud-vestul Nigerului, în apropiere de Mali, potrivit unei surse oficiale locale. Originea acestor violenţe nu a fost indicată.

Sursa foto: Captură video YouTube.com/France 24 English

Te-ar mai putea interesa și
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din Dobrogea
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din ...
Hidrologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul......
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului mișcării Hezbollah
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului ...
Update: Gruparea libaneză şiită pro-iraniană Hezbollah a anunţat sâmbătă că liderul său, Hassan Nasrallah, a fost ...
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate amenzile
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate ...
Curtea Supremă a Braziliei a decis vineri că platforma socială X trebuie să mai plătească puțin peste 5 milioane de ...
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Fostul președinte american Donald Trump a declarat vineri că va cere urmărirea penală a lui Google dacă va câștiga ...