Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica este format din Daniela Lulache, Ionel Bucur, Dragoş Paul Popescu, Alexandru Alexe, Carmen Radu, Dan Popescu şi Alexandru Săndulescu.
Cei şapte administratori au fost numiţi, în aprilie, în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, aproape toţi provenind din sistemul de stat.
Daniela Lulache este fost director general al Fondului Proprietatea, Carmen Radu fost preşedinte al Eximbank, Alexandru Alexe adjunct şef OPSPI, Ionel Bucur directorul centralei de la Cernavodă, Paul Dragos Popescu director al EnergoNuclear şi Dan Popescu secretar general al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive.
Singurul membru CA al cărui mandat a fost reconfirmat este Alexandru Săndulescu, fost director în Ministerul Economiei.
Lulache a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009. Ea a încasat 1,86 milioane lei (441.000 de euro) de la Fond în 2009, banii reprezentând indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii.
Nuclearelectrica operează singura centrală nucleareletrică din România, cea de la Cernavodă, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel naţional.
Compania este controlată în proporţie de 81,27% de Ministerul Economiei, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 9,72%. ING Pensii SAFPAP deţine 0,45% din acţiunile companiei.
Acţiunile Nuclearelectrica se tranzacţionau marţi la BVB la un preţ de 11,19 lei, în scădere cu 0,89%. Capitalizarea companiei este de 3,15 miliarde lei (708,5 milioane euro).