Alin Avîrvări, care a contribuit direct la proiectul primei generaţii a automobilului Logan MCV, a acordat AGERPRES un interviu în care vorbeşte despre debutul său la Automobile Dacia şi activitatea sa la RTR, centrul regional de inginerie al Renault în România, responsabil de dezvoltarea vehiculelor şi componentelor mecanice din gama M0 (Entry), singurul centru de inginerie auto din Europa de Est şi zona mediteraneană şi cel mai mare centru de inginerie Renault din afara Franţei, cu circa 2.500 de ingineri.
În cele trei locaţii ale sale, RTR regrupează toate activităţile necesare dezvoltării unui proiect auto, la Bucureşti – birourile de studii dezvoltă şi adaptează proiecte de vehicule pe platforma Logan, pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor din regiune, la Titu – Centrul Tehnic asigură încercări pentru vehiculele şi organele mecanice dezvoltate de birourile de studii, la Mioveni – suportul tehnic pentru uzina Dacia şi pentru furnizorii acesteia.
Alin Avîrvări are 37 ani, s-a născut la Botoşani şi a studiat inginerie mecanică, specialitatea autovehicule rutiere, la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ din Iaşi.
Alin Avârvări: Dintre vehiculele care au purtat un logo Dacia sunt cel mai ataşat de prima generaţie a Logan MCV, proiect la care am contribuit direct şi care îşi continuă şi astăzi o carieră comercială de succes la nivel mondial. Este, cred, modelul cu care am arătat lumii întregi că berlina Logan nu este un exerciţiu singular dedicat unor pieţe specifice şi că marca Dacia abia se trezeşte. Astăzi conduc un Sandero Stepway, pe care îl consider cel mai omogen produs al mărcii.
Dintre vechile modele Renault, aş alege un vehicul construit pe o bază mecanică Renault : Alpine A110, o maşină apreciată şi iubită de cunoscători. Zeci de ani mai târziu, în gama curentă Renault şi într-o notă diferită, îmi place Megane RS 265, cea mai rapidă tracţiune (maşină cu 2 roţi motoare faţă) în jurul ‘buclei de nord’ a Nürburgring-ului (celebrul circuit de curse auto din Germania – n.r.). Aştept cu nerăbdare însă viitorul Alpine.
AGERPRES: Când v-aţi alăturat companiei Renault şi ce v-a determinat să faceţi acest pas?
Alin Avîrvări: Am debutat la Automobile Dacia în ianuarie 2001 în cadrul echipelor de inginerie (Biroul de Studii) şi nu din pură întâmplare. Foarte devreme, în copilărie, am aflat ce-mi doresc să fac în viaţă – ‘inginer constructor de automobile’ – şi toţi paşii pe care i-am făcut de atunci au dus către Dacia. Dincolo de preferinţa din copilărie, un alt argument în defavoarea celorlalţi constructori naţionali ai epocii – ARO şi Oltcit – a fost că, la momentul finalizării studiilor în 1999, Dacia rămăsese singurul constructor naţional viabil, graţie privatizării.
Şi, decis ca ocupaţia mea să fie profesia mea, după efectuarea stagiului militar – chestiune ce putea inhiba un angajator în acele timpuri, am contactat Dacia la finalul anului 2000. Răspunsul a fost favorabil şi recunosc că a reprezentat o şansă extraordinară într-o perioadă în care compania trecea prin restructurări profunde.
AGERPRES: Care era percepţia dumneavoastră despre maşinile Dacia şi cele Renault înainte de a lucra pentru companie şi cum s-a schimbat după ce v-aţi alăturat echipei Renault?
Alin Avîrvări: Dacia este cel mai uşor de definit pentru că era maşina naţională, bună la toate, nepretenţioasă şi, dacă nu neapărat fiabilă, atunci uşor de reparat. Sunt bucuros că astăzi lucrez pentru Dacia – o marcă internaţională, cu o familie de produse ‘bune la toate’, nepretenţioase şi, dacă nu neapărat uşor de reparat, atunci foarte fiabile.
Percepţia despre Renault era profund marcată de implicarea în competiţii, arhitecturi inovante şi design îndrăzneţ – R16, R5, Espace, Twingo şi concept-car-urile de la începutul anilor ’90 – Mégane, Laguna, Racoon. În prezent, marca revine la principiile sale fundamentale, axate pe calitatea vieţii la bord, design expresiv, economie şi fiabilitate, adică orientarea către utilizator, fără a neglija o componentă esenţială aflată în ADN-ul mărcii – competiţia automobilă.
AGERPRES: Ce caracteristici apreciaţi cel mai mult la un automobil?
Alin Avîrvări: În ceea ce mă priveşte, un comportament rutier precis şi previzibil vine în faţa confortului la bord şi funcţionalităţii interiorului.
AGERPRES: Cât de importante sunt activităţile pe care le desfăşuraţi în cadrul RTR pentru ca noile modele Renault/Dacia să fie atractive şi sigure pentru cei care doresc să cumpere un automobil? Care sunt aceste activităţi?
Alin Avîrvări: Cea mai mare parte a activităţilor din serviciul meu gravitează în jurul unor caracteristici care reprezintă de fapt un angajament, o datorie a constructorului faţă de client: fiabilitatea şi durabilitatea sistemelor şasiu şi electrice/electronice. Chiar dacă acest angajament nu este suficient pentru a face o maşină ‘atractivă’, el este absolut necesar, o condiţie fără de care nu se poate. Nerespectarea punctuală a acestuia va îndepărta clienţii de produsele noastre, iar în timp poate pune în dificultate imaginea de marcă.
De asemenea, în cadrul serviciului pe care îl conduc, dezvoltăm şi metodele de verificare şi diagnosticare a sistemelor electrice-electronice ale vehiculului, atât pentru producţie cât şi pentru reţeaua post-vânzare.
AGERPRES: Care este cea mai mare realizare pe care aţi avut-o la RTR?
Alin Avîrvări: Am avut şi am parte de numeroase momente de satisfacţie pentru realizări personale, de la proiectul care se termină cu bine şi se dovedeşte a fi un succes comercial, la echipa creată, crescută şi care începe să producă plus-valoare. Dar cred că cea mai mare realizare a mea este că am făcut parte din colectivul care a făcut posibilă existenţa RTR în România, care a transformat un birou de studii local într-o adevărată forţă în ingineria Grupului Renault, capabilă să gestioneze un proiect mondial precum Gama M0. Profitând de ocazie, pot spune şi în numele colegilor mei că suntem cu toţii teribil de mândri de asta!
AGERPRES: Câte ore lucraţi pe zi şi cum decurge o zi normală de lucru?
Alin Avîrvări: Parafrazându-i pe constructorii Rolls Royce de altădată în descrierea puterii motoarelor casei, aş spune că durata programului meu de lucru este ‘adecvată’. Activităţile se derulează conform unei agende generice săptămânale în care zilele de luni şi vineri sunt rezervate activităţilor de management, marţi şi joi sunt dedicate avansării proiectelor de care suntem responsabili, iar miercurea este ziua pentru vizitele de teren şi contactul direct cu echipele.