Procedurile pentru programul de peste jumătate de euro pentru industria alimentară, în dezbatere publică

Procedura de implementare a Programului Investalim, destinat operatorilor economici din sectorul industriei alimentare, a fost lansată în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a anunţat luni instituţia, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 aug. 2023, 16:46
Procedurile pentru programul de peste jumătate de euro pentru industria alimentară, în dezbatere publică

„MADR a postat în secţiunea ‘Transparenţă decizională’ procedura de implementare a Programului Investalim prin care se stabilesc regulile generale aplicabile întreprinderilor care solicită ajutor de stat în baza Programului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2023 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim aferent perioadei 2023-2026”, se arată în comunicat.

Astfel, în cadrul procedurii sunt detaliate modalitatea de acordare a ajutorului de stat, condiţiile generale privind plata ajutorului, respectiv indicatorii cantitativi şi calificativi ai investiţiei, criteriile de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante, precum şi regulile privind menţinerea investiţiei finanţate.

Intensităţile maxime ale ajutorului atât pentru întreprinderile mari, cât şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, se stabilesc conform prevederilor Anexei proiectului de act normativ şi nu pot depăşi 70% din costurile eligibile ale proiectului de investiţie.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 65/2023 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim aferent perioadei 2023-2026, a fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională pentru înfiinţarea sau dezvoltarea capacităţilor de producţie din industria alimentară, asigurându-se, în principal: reducerea deficitului comercial al sectorului agroalimentar prin realizarea unei producţii interne de bunuri alimentare competitivă pe piaţa internă şi externă; stimularea investiţiilor în judeţele cu resurse agricole sau în judeţele mai puţin dezvoltate; susţinerea modernizării tehnologice a capacităţilor de producţie existente, pentru a se preveni închiderea acestora; asigurarea unui consum sănătos pentru populaţie, cu bunuri alimentare de calitate.

Programul Investalim va fi derulat de MADR, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Bugetul maxim al Programului Investalim pentru perioada 2023 – 2026 este de aproximativ 590 milioane euro, respectiv echivalentul a 147,5 milioane euro anual

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în operare trimestrul viitor
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în ...
Shikun and Binui Energy a anunțat alimentarea cu succes cu energie electrică a transformatorului parcului fotovoltaic de 70 MW de la Satu Mare. Centrala fotovoltaică va începe să livreze energie......
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest ...
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...