O nouă tranșă de titluri Tezaur, disponibilă pentru populație începând cu 23 august

Românii pot accesa o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur, începând din 23 august, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%, informează marţi Ministerul Finanţelor, citat de Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 aug. 2023, 19:10
O nouă tranșă de titluri Tezaur, disponibilă pentru populație începând cu 23 august

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

„Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispoziţie ne arată interesul românilor pentru oportunităţi solide de a economisi în siguranţă. În cadrul ediţiei anterioare a Tezaur, peste 30.000 de români au ales să investească aproape 1,4 miliarde de lei. Randamentul atractiv şi riscurile minime fac din acest instrument o modalitate foarte bună de a face economiile să producă, fiind un instrument accesibil în care nu există restricţii privind suma ce poate fi depusă”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 23 august – 14 septembrie online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului; între 23 august – 15 septembrie 2023 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 23 august – 14 septembrie 2023 în mediul urban şi 23 august – 13 septembrie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

„Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro”, spune MF, într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...