Cum va fi anul agricol 2014

2013 a fost un an agricol de excepţie, cu producţii record la hectar ce ne-a permis să ne plasăm pe cele mai înalte poziţii în clasamentele Uniunii Europene. ECONOMICA.NET vă spune ce şanse exista ca şi 2014 să fie un an foarte bun pentru agricultură.
Alina Stanciu - joi, 19 dec. 2013, 22:15
Cum va fi anul agricol 2014

Numai dacă vorbim despre cultura de porumb de anul acesta, estimările indică o producţie de circa 11,3 milioane de tone, adică dublu faţă de anul trecut, iar dacă coroborăm producţia de cereale cu cea de oleaginoase se ajunge la aproximativ 24 de milioane de tone, cu aproape 70% mai mult decât în 2012, an în care seceta „a pârjolit” recoltele până la un nivel de numai 14 milioane de tone. Întrebaţi de ECONOMICA.NET , oficialii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au realizat o predicţie cu privire la anul agricol 2014, pe baza datelor care se cunosc în momentul da faţă.

Cât grâu vom avea în 2014

„La acest moment putem spune doar că rezerva de umiditate la intrarea în repusul vegetativ al culturilor de grâu de toamna (1 decembrie 2013) se situează în limite satisfăcătoare şi apropiate de optim la scara întregului teritoriu agricol al ţării. Estimările de la ECMWF pentru lunile ianuarie-februarie 2014 indică valori lunare de precipitaţii în general apropiate de mediile climatologice. În acest context putem anticipa că la sfârşitul lunii februarie 2014, rezerva de apă să înregistreze valori favorabile pe majoritatea suprafeţelor agricole. La desprimăvărare (1 martie 2014) însă, starea culturilor de toamna va depinde foarte mult de evoluţia condiţiilor din aceasta iarnă”, au declarat pentru ECONOMICA.NET Elena Mateescu, director executiv ANM, instituţia care publică săptămânal o prognoză agrometeorologică AICI.

Când vom şti exact ce an agricol va urma

Potrivit oficialului ANM,la această dată nu se poate face o estimare pentru întreg anul agricol 2014, însă la sfârşitul lunii februarie 2014 se vor putea face estimări cu caracter orientativ. Este vorba despre predicţii care să includa intreaga gamă de culturi agricole de pe parcursul unui an, respectiv de toamnă (semănate în toamna 2013) şi primăvară (semănate iî primavara 2014). „Pe baza datelor de la ECMWF putem elabora cu anticipatie de 1-3 luni din punct de vedere al regimului mediu lunar de temperaturi şi a cantităţilor lunare de precipitaţii o estimare a rezervei de umiditate din sol pentru culturile agricole aflate în vegetaţie. Aceste estimări le validăm însă şi cu măsurători efectuate în platforme agrometeo de specialitate aflate în reţeaua naţională de specialitate a ANM. Conform procedurilor, în lunile decembrie-februarie nu se pot face aceste măsurători având în vedere condiţiile de iarnă şi sol îngheţat”, a explicat Elena Mateescu.

Ce se monitorizează acum

La acest moment sunt disponibile doar estimările meteo pe baza datelor de la ECMWF (aici)care sunt actualizate după data de 15-18 ale fiecarei luni pentru următoarele 3 luni. „În plus, în perioada de iarnă se monitorizează  evoluţia culturilor de toamnă şi a speciilor pomiviticole pentru o evaluare curentă a modului de vegetaţie a acestora în această perioadă şi până la sfârşitul iernii, care va fi foarte importantă pentru estimarea întregului an agricol 2013-2014. Aceasta este metodologia pe baza căreia putem anticipa orientativ gradul de favorabilitate al unui an agricol în desfăşurare având în vedere situaţia evaluată după primele 3 luni de vegetaţie şi perioadă de repaus din timpul iernii (la 28 februarie 2014 pentru anul agricol curent) la care se adiţionează estimările pentru lunile martie-mai 2014 şi tendinţe iunie-august 2014”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET directorul ANM.



 

 

 

 

 

gr

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...