ARF vrea să facă un audit al serviciilor oferite de operatorii de transport de călători

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat un anunţ de consultare de piaţă pentru obţinerea unei valori estimative pentru achiziţia „Serviciu de audit tehnico-economic al obligaţiilor de serviciu public asumate de operatorii de transport feroviar de călători prin contractele de servicii publice (CSP) derulate în anii anteriori, privind îndeplinirea calităţii serviciilor şi eficienţei din punctul de vedere al costurilor”.
AGERPRES - mie, 23 aug. 2023, 19:26
ARF vrea să facă un audit al serviciilor oferite de operatorii de transport de călători

Potrivit anunţului ARF, este vorba de CSP aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 146/2020 pentru perioada 2020 – 31 decembrie 2021 în transportul feroviar public de călători şi CSP aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1311/2021 aferente perioadei 1 ianuarie 2022 – 10 decembrie 2022.

„Serviciul de audit tehnico-economic presupune, în principal, exprimarea unei opinii privind îndeplinirea calităţii serviciilor şi eficienţei din punctul de vedere al costurilor, pentru CSP anterior menţionate, precum şi să se exprime cu privire la gradul de transparenţă a acordării compensaţiei de serviciu public către cei şase operatori de transport de călători şi să stabilească măsuri cu privire la evitarea compensaţiei în exces, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007”, precizează ARF.

Acţiunea de audit tehnico – economic se va desfăşura la sediul Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi vor fi analizate documentele transmise de operatorii de transport feroviar (OTF) la ARF, având ca obiect solicitările privind acordarea subvenţiei (compensaţia şi facilităţile acordate).

„Nu este necesară deplasarea membrilor echipei de audit la sediul operatorilor de transport feroviar de călători. Astfel, costurile privind timpul alocat şi onorariul de audit vor fi reduse corespunzător volumul de muncă necesar”, precizează autoritatea.

În cazul în care sunt necesare documente sau informaţii suplimentare, ele vor face obiectul solicitării de către auditor direct ARF, potrivit sursei citate.

Durata serviciului de audit tehnico-economic va fi de maximum trei luni, iar finanţarea se va face de la bugetul de stat. Data limită pentru transmiterea propunerilor din partea operatorilor economici interesaţi în cadrul procesului de consultare este 29.08.2023.

Operatorii economici interesaţi vor trimite ARF pe mail preţul estimativ exprimat în lei, fără TVA, precum şi orice recomandări, opinii şi sugestii. Ulterior procesului de consultare, autoritatea contractantă va demara procedura de achiziţie în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...