Renault se aşteaptă la majorarea vânzărilor de maşini electrice în 2023

Producătorul auto francez Renault se bazează în acest an pe vânzări mai ridicate la vehiculele electrice, în pofida scăderii activităţii economice, a afirmat directorul mărcii Renault, Fabrice Cambolive, pentru revista germană Autogazette, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 25 aug. 2023, 11:42
Renault se aşteaptă la majorarea vânzărilor de maşini electrice în 2023

„De la începutul anului, am observat o majorare a creşterii pentru maşinile electrice”, a explicat Cambolive.

Din acest motiv, Cambolive se aşteaptă ca Renault să continue să înregistreze creştere pe segmentul vehiculelor electrice în 2023. În plus, se îmbunătăţeşte aprovizionarea cu semiconductori, ceea ce, consideră Cambolive, va reduce costurile cu maşinile electrice, atât pentru clienţi cât şi pentru producătorii auto.

„La divizia noastră de vehicule electrice Ampere, nu numai că vom putea reduce şi mai mult costurile cu maşinile electrice, ci şi costurile fixe ale companiei noastre”, a declarat oficialul Renault.

Anul trecut, Renault a anunţat că va crea două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Divizia Ampere va avea sediul în Franţa şi aproximativ 10.000 de angajaţi. Societatea mixtă din domeniul vehiculelor cu motoare pe combustie înfiinţată cu Geely, care va avea denumirea Horse, va avea sediul în afara Franţei şi aproximativ 19.000 de angajaţi pe trei continente.

Divizia Ampere va fi listată la bursă spre finalul acestui an.

Cambolive se aşteaptă ca în urma reducerii costurilor Renault să devină mai competitivă pe piaţa vehiculelor electrice, clienţii urmând să beneficieze de scăderea preţurilor.

Renault lucrează la un model electric de 25.000 de euro (27.000 de dolari). De asemenea, noua versiune electrică a modelului R5 ar urma să coste sub 30.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...